PROIECT. Urmează să avem o Lege a Laptelui și a produselor lactate

0
466

 A fost adoptat proiectul Legii laptelui şi produselor lactate. Acesta  prevede înfiinţarea, în Ministerul Agriculturii, a Observatorului laptelui şi al produselor lactate.

Observatorul va monitoriza această piaţă şi va avea ca scop centralizarea datelor, urmărirea şi analizarea producţiei, echilibrului dintre cerere şi ofertă şi costurilor de producţie.

 Conform proiectului, Legea stabileşte măsuri şi acţiuni unitare pentru prezentarea şi comercializarea produselor din sectorul laptelui şi a produselor lactate, urmărind sănătatea populaţiei, necesităţile de consum ale consumatorilor, respectarea condiţiilor de igienă şi informarea corectă .

Proiectul mai prevede că operatorii economici din sectorul laptelui şi al produselor lactate au obligaţia respectării principiilor şi cerinţelor generale ale informaţiilor referitoare la produsele alimentare, precum şi prezentării informaţiilor obligatorii referitoare la produsele alimentare prevăzute în Regulamentul nr. 1169/2011 şi în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 2018/775.

 Tot în acest scop, la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se înfiinţează Observatorul laptelui şi al produselor lactate care monitorizează piaţa laptelui de vacă, bivoliţă, oaie, capră şi piaţa produselor lactate, având ca scop centralizarea datelor de pe piaţă, urmărirea şi analizarea tendinţelor actuale şi viitoare în România, a producţiei, a echilibrului dintre cerere şi ofertă, precum şi a costurilor de producţie.

Observatorul colectează, în vederea centralizării, următoarele date: efectivul matcă de vaci de lapte, bivoliţe, oaie, capră; cantitatea de lapte crud materie primă produsă; cantitatea de lapte crud materie primă livrată direct pe piaţă; cantitatea de lapte crud materie primă livrată către prim cumpărători; cantitatea de lapte crud materie primă livrată către procesatori; numărul operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul procesării laptelui crud şi producţiei laptelui de consum şi a produselor lactate, precum şi capacitatea acestora de procesare a laptelui; achiziţiile intracomunitare şi importul exportul din ţări terţe, de cantităţi de lapte crud materie primă, produse semiprocesate şi produse finite, indiferent de tip.

Observatorul întocmeşte totodată, lunar, rapoarte punctuale şi/sau generale, avizate de Ministerul Agriculturii.

Furnizorii de date pentru mecanismul de piaţă sunt Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu”, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Autoritatea Vamală Română.

(Jurnal)