sâmbătă, mai 24, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Programul ”Prima casă” devine ”Noua casă”! Care sunt principalele schimbări

Programul ”Prima casă” devine ”Noua casă”! Care sunt principalele schimbări

0
Programul ”Prima casă” devine ”Noua casă”! Care sunt principalele schimbări

Programul ”Prima casă” devine ”Noua Casă”, potrivit ultimului proiect anunțat de Guvern. Iar doritorii ar putea să se orienteze la imobile ceva mai mari, dar și mai scumpe. Cei care visează la o casă ar putea accesa un credit cu o valoare de peste 100.000 euro.

Sumele care pot fi accesate s-au dublat

”Un alt program în zona economică, de această dată pentru dezvoltarea stimulărilor imobiliare și a sectorului construcțiilor vizează modificarea programului cunoscut ca ”Prima casă”. În noua formulă propusă de Ministerul Finanțelor Publice programul se va numi ”Noua casă” și sunt câteva modificări importante aduse acestui program pentru a stimula dezvoltarea imobiliară și sectorul construcțiilor și în același timp pentru a veni în sprijinul celor care doresc să achiziționeze în perioada următoare o locuință nouă.

Astfel, s-a majorat plafonul pentru creditele pentru achiziția de locuințe noi, de la 70.000 euro la cel puțin 140.000 euro, cu o valoare a garanției de 80% din valoarea creditului”, a declarat Ionel Dancă, șeful cancelariei premierului.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
ploaie torențială
13.9 ° C
13.9 °
13.9 °
95 %
2kmh
100 %
S
14 °
D
17 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
17 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com