Programele de mobilitate ERASMUS +, amânate până la noi decizii

0
162

Odată cu declararea pandemiei de coronavirus SARS 2 COVID 19, toate proiectele de mobilitate ERASMUS +, în care erau implicați elevi de liceu din țara noastră, au fost sistate. Cu alte cuvinte, elevii nu vor mai participa la sesiuni de practică derulate peste hotare, în special în țări din Europa de vest.

Și județul nostru este implicat într-un asemenea proiect, prin elevi ai Liceului Tehnologic „Ion Barbu” din municipiu.

După cum preciza directorul acestei unități de învățământ, Mihaela Cîrjaliu, deplasările pe programul de mobilitate – la nivelul Liceului – au fost sistate, până la depășirea situației de criză în care ne aflăm.

Totodată, reprezentanții Ministerului de Interne, prezenți într-o declarație de presă marți, 17 martie, au precizat că se fac demersuri ca toți elevii care se află în deplasări de mobilitate ERASMUS + în Spania și Portugalia să fie aduși, de urgență, în țară.

Surse din Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu precizau, pentru „Jurnal giurgiuvean”, faptul că, la acest moment, în nicio țară din vestul Europei nu mai sunt copii giurgiuveni aflați în diverse programe de schimb de experiență, ultimii care au participat la asemenea proiecte fiind elevii Liceului „Dimitrie Bolintineanu” din Bolintin Vale, care s-au întors, cu doar câteva zile în urmă, în țară, fără însă a avea vreo problemă de sănătate.

(Jurnal)