Recent, în cadrul unei discuții purtate cu Dani Năstase, directorul operatorului de salubritate din municipiu, Rosal, acesta ne preciza că, deși contractul cu municipalitatea urmează să expire în câteva luni, acesta nu este un impediment pentru societate de a achiziționa utilaje noi.

Săptămâna trecută am luat autocontainerul, o altă autospecială, ca cea pentru deșeurile din construcții, și resturi vegetale, și încă o platformă mică, să ne putem strecura mai ușor. Cu ele vom aduna deșeurile voluminoase, resturile vegetale și altele. Am comandat chiar astăzi (n.r. luni, 17 februarie) un tocător pentru vegetale, la 10 cm (n.r. grosime) în valoare de 9.000 de lei, care va ajunge la Giurgiu cel mai probabil spre finele săptămânii. Am luat acest utilaj pentru a toca vegetalul mai subțire, să nu duc, cum se spune, trei paie la groapă. Le toc și resturile rezultate sunt puse la dispoziția municipalității, în mod gratuit, pentru a le folosi la ce este nevoie. Asta i-am propus și domnului primar, tot ce toc din ce strâng de la populație, îl dau către GSL, gratuit, chiar îl duc cu mașina mea. Materialul lemnos mai gros, îl tăiem cu drujba și vom da și acest lemn tot către autoritatea locală”, spunea Dani Năstase.

Referindu-se la posibilitatea depozitării deșeurilor pe platforma amenajată pe strada Gloriei, directorul Rosal preciza că au în posesie opt recipienți de 5,5 tone, pentru sticla de sticlă, vegetale, deșeuri voluminoase, din construcții, vegetale pentru compost, anvelope. Platforma la care se face referire este, conform declarațiilor directorului Rosal, autorizată ca punct de transfer.

O altă problemă pe care o avem este legată de starea unor drumuri din municipiu, pentru că rămânem, de multe ori, cu mașinile blocate. Singurele soluții, în aceste cazuri, sunt de a duce, la colțul străzii, o cupă de container de 5,5 tone, oamenii să vină să aducă acolo gunoiul, pentru că sunt zone unde chiar nu putem intra. Rosal își ia angajamentul ca zilnic să verifice aceste cupe, și, atunci când depășesc jumătate umplere, să le ridicăm. Dar problema este alta. Avem surpriza, de multe ori, ca în pubele sau chiar și în tomberoane, să găsim depozitate și deșeuri neconforme: adică reziduuri din construcții, sau chiar resturi vegetale.

Mai ales acum, că vor începe lucrările de curățenie de primăvară, și deja avem surpriza să găsim pe străzi resturi vegetale scoase de cetățeni, din curți. Mai nou, când avem cantități așa, mai mari de deșeuri (altele decât cele municipale) sunăm și întrebăm la Primărie dacă ridicăm acele deșeuri, pentru că avem surpriza ca, atunci când facturăm, să ne trezim că apar întrebări de ce sunt cantități așa de mari de deșeuri facturate. Așa că ne-am hotărât ca, de comun acord, să luăm cantitățile mari de deșeuri de această natură, cum ar veni, la comandă.

Dacă cetățeanul ar pune în saci (chiar și de rafie) ceea ce mătură sau strânge de prin curte, și ne-ar chema, ne-am duce, cu altă mașină, nu cu cea de gunoi menajer. Nu eu sunt cel care iese în pierdere, ci tot cetățeanul care nu înțelege acest lucru, că punând alte feluri de deșeuri – să zic neconforme – peste gunoiul menajer, nu face altceva decât să își arunce banii la gunoi!”, ne mai spunea, în încheiere, directorul Dani Năstase.

(Jurnal)