Cu puțin timp în urmă, scriam, pe jurnalgiurgiuvean.ro, că șase copii au rămas orfani, după ce mama le-a murit de cancer.
Cazul ne-a fost adus în atenție de către avocatul Bogdan Olaru, cel care, de altfel, a și fost primul care le-a întins celor șase o mână de ajutor, sprijinindu-i cu mare parte dintre cele necesare înmormântării.
Astăzi, 30 octombrie, primele pachete cu hăinuțe și alimente, donate de doi giurgiuveni care au dorit să își păstreze anonimatul, au ajuns la cei șase copii.
La momentul vizitei noastre, unul dintre copiii familiei Ilina spăla hăinuțele fraților săi, în timp ce fratele cel mai mare, în vârstă de 19 ani, era plecat pentru a rezolva problema tutelei fraților săi, încercând, astfel, să respecte promisiunea făcută mamei lor, pe patul de moarte: aceea de a păstra familia unită!
„Am aflat despre cazul lor cu o zi înainte de înmormântarea mamei lor, de la un puști pe care l-am luat la ocazie, venind dinspre București. El mi-a povestit că cei șase copii au rămas orfani, și imediat am luat decizia de a încerca să îi ajut, cumva!”, ne declara avocatul Bogdan Olaru.
Cei care doresc pot ajuta, în continuare, familia Ilina (cei șase copii rămași orfani), contactând redacția „Jurnal giurgiuvean” în Complexul Ancora, parter.
(Jurnal)