Timp de câteva ore, municipiul nostru a fost, în anumite zone, sub ape de circa jumătate de metru adâncime. Pentru că mulți au comentat, pe paginile de facebook, faptul că nu s-a intervenit, și că autoritățile au fost nepregătite, primarul Nicolae Barbu a postat, la rândul său, pe contul propriu de facebook, dar și pe cel al primăriei, următorul mesaj:
„Astăzi ne-am confruntat cu o situație deosebită. După furtuna de noaptea trecută, în cursul zilei am avut de-a face cu o avertizare meteorologică de COD PORTOCALIU care a avizat ploi abundente, 50 – 70 l/mp, instabilitate atmosferică.
În doar 15 minute, în aceasta după-amiază, am înregistrat 45 l/ mp, o adevarată „rupere de nori”, imposibil de gestionat.
A intrat în presiune canalizarea pluvială, iar încercarea de a folosi și canalizarea menajeră pentru preluarea temporară a apelor pluviale a facut ca și aceasta să intre în presiune. Din aceasta cauză s-a luat decizia de a se sista temporar alimentarea cu apă potabilă pentru a limita folosirea canalizării menajere.
Doresc să mulțumesc ISU Giurgiu, Apa Service,Giurgiu Servicii Locale,Giurgu Servicii Publice, Poliția Locală, Servicul Voluntar pentru Situații de Urgență și tuturor celor care s-au implicat și au intervenit.
Suntem pregătiți pentru ce este mai rău în această noapte. Bazinele de retenție vor fi golite pentru a primi cantități similare de apă pluvială”, mai scria, în cursul serii trecute, primarul Nicolae Barbu pe facebook.
(Jurnal)
Ii multumim dragului nostru conducator iubit N Barbu pentru ca a avut puterea sa evapore toata apa din oras intr o singura noapte! Va iubim si va votam !!!
Cu tine primr, si noi giurgiuvenii suntem pregatiti pentru ce este mai rau in mandatul tau.