luni, aprilie 21, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Primarul comunei Vedea, Marian Țaga, vorbind despre proiectele trecute și viitoare

Primarul comunei Vedea, Marian Țaga, vorbind despre proiectele trecute și viitoare

0
Primarul comunei Vedea, Marian Țaga, vorbind despre proiectele trecute și viitoare

Primăria din Vedea a început în cursul anului trecut o serie de proiecte, unele dintre ele ajungând a fi deja finalizate, altele urmând a fi terminate în anul în curs. Pentru a vedea care este stadiul „la zi” al acestora, am purtat un scurt dialog cu primarul comunei, Marian Țaga.

Printre proiectele finalizate de actualul primar, Marian Țaga, se află modernizarea și eficientizarea iluminat public stradal din întreaga comună.

Acesta ne declara: „Începând cu data de 22.11.2021 au început lucrările de modernizare și eficientizare a iluminatului public stradal aferent străzilor Comunei Vedea. În acest sens, urmează a fi montate un număr de 623 lămpi cu tehnologia LED” .

Un alt proiect în derulare care cu siguranță se va finaliza în cursul anului 2022 este modernizarea, extinderea și dotarea Școlii Gimnaziale „Apostol Arsache” din comuna Vedea prin programul de finanțare PNDL 2.

Primarul Marian Țaga s-a bucurat de sprijinul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei în obținerea tuturor avizelor necesare derulării acestui amplu proiect de care se vor bucura un număr de 220 de elevi înscriși la cursurile Școlii Gimnaziale „Apostol Arsache”.

Prin demararea acestui proiect ambițios, primarul comunei Vedea, Marian Țaga dorește ca și copiii acestei comune să poate beneficia de condiții moderne de educație.

Tot în cursul anului trecut, Primăria Vedea împreună cu Asociația Călător prin România, Loteria Română și Direcția de turism a României au implementat plăcuțele turistice cu cod Q.R. în comuna Vedea.

Acest proiect este unul național și prin acesta s-a dorit o mai bună cunoaștere a potențialului turistic existent în România și a patrimoniului național construit.

Începând cu data de 26 iulie, cei care au trecut prin zonă au putut să citească informații utile despre clădirile de patrimoniu și despre obiectivele turistice, direct pe telefon, la un cod QR distanță” ne spunea Marian Țaga.

Aceasta comună nu este lipsită de potențial turistic și legende, iar acest lucru poate fi văzut prin: monumentul eroilor din al Doilea Război Mondial (în curs de montare), Vechea școală ,,Arsache” (montat), Monumentul Marelui război (în curs de montare), Casa preotului Theodor Popescu (montat), Biserica ,,Sfântul Pantelimon”, Conacul Arsache (montat).

Trei obiective din comuna Vedea sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Giurgiu ca monumente de interes local printre care și conacul Apostol Arsache (1820), devenit astăzi sediul primăriei din comuna Vedea.

Unul dintre proiectele cele mai așteptate de către locuitorii comunei este aducerea gazelor naturale în comuna Vedea.

„Împreună  cu primarii din Malu și Slobozia, am alcătuit un fel de ADI care are ca obiect de activitate aducțiunea de gaze. De altfel, proiectul este deja aprobat. Un lucru bun este că locuitorii comunei abia așteaptă această nouă investiție, existând deja cereri de racordare la viitoarea rețea de gaze”, ne mai spunea primarul din Vedea.

Planuri de viitor are primarul și pentru construirea unei noi grădinițe, a unui cămin cultural, dar și pentru un dispensar rural. Rămâne de văzut care va fi finalitatea acestor planuri de viitor.

Îi dorim succes primarului Marian Țaga și pe mai departe, asigurându-l că vom fi cu ochii pe ceea ce va realiza și vă vom informa despre mersul tuturor acestor proiecte.

(Ana Magheru)

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
21.4 ° C
21.4 °
21.4 °
50 %
0.2kmh
15 %
lun
25 °
mar
26 °
mie
24 °
J
23 °
vin
25 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com