AcasăActualitatePrimarul comunei Ghimpați  are încredere în concetățenii săi pentru depășirea cu bine...

Primarul comunei Ghimpați  are încredere în concetățenii săi pentru depășirea cu bine a Pandemiei

Zilele trecute, în  urma discuției cu primarul comunei Ghimpați, Constantin Cărăpănceanu, acesta ne-a declarat că situația în localitatea pe care o gestionează, lucrurile sunt  sub control…

 În ultima perioadă, în  comuna Ghimpați au mai sosit  din afara țării  , făcând ca  numărul acestora să ajungă la  266 de familii, în timp ce o parte din cei care se aflau în izolare la domiciliu,  au ieșit  – ne spunea primarul comunei Ghimpați.  Oamenii  sosiți din afara țării se conformează regulilor impuse, de Ordonanță…Mă bucur că nu avem cazuri deosebite. Oamenii sunt disciplinați . 

Întrebat dacă cineva a solicitat Primăriei Ghimpați vreun sprijin financiar, Constantin Cărăpănceanu ne-a spus: Nu au fost solicitări  suplimentare pentru  acordarea de asistență socială sau alte  beneficii. În general locuitorii din comună  se descurcă, sunt însă cazuri vulnerabile acestea sunt sprijinite.

Referindu-se la situația persoanelor de vârsta a treia , vulnerabile în această Pandemie cu COVID-19, primarul Cărăpănceanu spunea: Persoanele care au peste 65 de ani  și nu au avut membri de familie care să îi sprijine în această perioadă, li s-a asigurat medicația, desemnând persoane care să meargă la farmacii pentru ei. Deși nu avem voluntari, ne-am descurcat însă cu oamenii din cadrul Primăriei care își onorează obligațiile față de cetățeni în această perioadă , în care atenția și grija noastră pentru oameni trebuie să fie prioritară. 

Referindu-se la lucrările ce se desfășoară la acest moment în localitate,  liderul Primăriei Ghimpați, preciza:  Proiectele Primăriei  continuă, căci viața merge înainte… Strabagul,  firma care se ocupă de lucrări, este , după cum se știe,  o firmă serioasă. Intenționez ca anul acesta , pe PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală – n.red.), să  finalizez  drumurile din Ghimpați,  Naipu și Crovu . La care se adaugă Podul de la Naipu. Deocamdată acest obiectiv nu împiedică tranzitul cetățenilor , existând alte  variante ocolitoare .  Totodată , tot anul acesta , aș dori să finalizez lucrările la școala  din comună, mai ales că timpul de afară m-a ajutat până acum  în acest sens.  

Primarul comunei  Ghimpați ne  spunea  că din nefericire o problemă reală , mai ales în acest context al epidemiei cu coronavirus,    este cea a neplății  taxelor și impozitelor , la timp, de către cetățeni.   Constantin Cărăpănceanu era totuși optimist, declarându-ne  că are încredere în  concetățenii săi.

Vor  înțelege cu siguranță contextul în care ne aflăm cu toții și de aceea  sper că,  imediat după ce se va termina această perioadă critică, oamenii se vor achita de obligațiile ce le revin. Până atunci cel mai important este să fim  sănătoși și să respectăm regulile impuse de către Ordonanțe…a mai spus primarul comunei Ghimpați, Constantin Cărăpănceanu.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
ploaie ușoară
10.8 ° C
10.8 °
10.8 °
95%
2m/s
100%
D
12 °
lun
12 °
mar
10 °
mie
11 °
J
7 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!