AcasăActualitatePrimarul Adrian Anghelescu în vizită la veteranul de război, Ion Mihăilă, cu...

Primarul Adrian Anghelescu în vizită la veteranul de război, Ion Mihăilă, cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 105 ani

Primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu și administratorul public, Ionel Muscalu au făcut o vizită veteranului de război, Ion MIHĂILĂ, la împlinirea vârstei de 105 ani.

La ceas aniversar, acesta a primit cu bucurie vizita celor două oficialități giurgiuvene.

La cei 105 ani, domnul Mihăilă și-a pierdut vederea și este imobilizat la pat, însă este foarte lucid, rememorând întâmplări din perioada în care a luptat pe front.

Domnul Mihăilă i-a povestit edilului și despre meseriile pe care le-a practicat cu dăruire, făcând referire și la tânara generație, în sensul că tinerii trebuie să trateze viața cu mai multă responsabilitate. A primit cu emoții diploma de excelență, tortul aniversar adus de primarul Adrian Anghelescu, precum și premiul în bani, în valoare de 500 de lei” – comunică Primăria municipiului Giurgiu.

Îi urăm și noi domnului Ion Mihăilă, la împlinirea acestei venerabile vârste, un sincer la mulți ani, cu sănătate din belșug.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
22.5 ° C
22.5 °
22.5 °
70 %
2.1kmh
25 %
lun
37 °
mar
36 °
mie
38 °
joi
23 °
vin
21 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com