Primăria VEDEA oferă ghiozdane și rechizite de bază pentru toți cei 230 de elevi ai comunei

0
674

Începerea școlii vine cu emoții pentru orice părinte, dar mai ales pentru un primar care are la rândul său copii. Primarul Marian Țaga și Primăria comunei Vedea vine în sprijinul părinților, acum la început de an școlar.

Mai este foarte puțin până la începerea noului an școlar. Primăria comunei Vedea vine în sprijinul părinților ce au elevi în ciclul primar și gimnazial (clasa pregătitoare- clasa a VIII-a), oferind celor 230 de elevi ghiozdane și rechizite de bază pentru începerea școlii.

Toți elevii vor găsi pe bănci, în prima zi de școală, pachetul complet.

Astfel, dragi părinți, vă invităm să distribuiți această informație pentru a ajunge la cât mai mulți părinți pentru a evita cheltuieli în plus, în această perioadă”, ne transmitea primarul Marian Țaga, în încercarea de mediatizare a acestei vești bune în acestă perioadă plină de cheltuieli generate de începerea școlii.

Tot primarul, Marian Țaga, ne mai spunea că se lucrează intens în acest moment pe două fronturi, unul la șantierul pentru modernizarea școlii și un altul la pregătirile pentru deschiderea noului an școlar.

(Jurnal)