De miercuri, Primăria Giurgiu a postat pe site-ul său o dezbatere publică pe o temă extreme de controversată în municipiu în rândul cetăţenilor, aceea a limitatoarelor de viteză. Sunt aşteptaţi cu păreri: şoferi, părinţi, persoane implicate în trafic, locuitori ai zonelor vizate.
Conform textului acestui material “Modernizarea străzilor din municipiu, asfaltarea şi repararea şoselelor duce inevitabil şi la condiţii de rulare mai bune şi mulţi şoferi sunt tentaţi să calce pedala de acceleraţie, să uite de conduita preventivă şi să circule, de multe ori, la limita evitării pericolelor sau cu o viteză mai mare decât limita impusă de Codul Rutier, punând în pericol siguranţa cetăţenilor.
În acest context, până la 1 septembrie, vă invităm să ne spuneţi părerea şi împreună să identificăm zonele vulnerabile din acest punct de vedere, străzile şi mai concret, amplasamentul la nivelul străzii, acolo unde montarea unor limitatoare de viteză ar fi benefică.”
Administraţia Primăriei anunţă totodată că la finalul acestei dezbateri publice toate observaţiile şi părerile cetăţenilor vor sta la baza unui raport prezentat comisiei de ordine publică ce se va întruni pentru a analiza această problemă şi pentru a identifica cele mai bune soluţii.
Se aşteaptă părerile giurgiuvenilor până la data de 1 septembrie 2016!
Jurnal
Văd că domnul primar a aplecat urechea la doleanțele cetățenilor din campanie! Mai ales că este o solicitare impusă de realitate. În numele locuitorilor străzilor adiacente Pieței Orient, mulțumesc pentru acest demers! Bravo!
Acest lucru se impune şi în zona 1 decembrie 1918, în faţa fostului parc VOINICEL. Mulţumim de înţelegere.