Polițiștii cercetează un tânăr de 17 ani după ce a fost depistat conducând pe drumurile publice un moped neînmatriculat și fără să posede permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Luni, 1 iulie a.c., ora 16.20, polițiștii Biroului Rutier au depistat în trafic pe DJ. 411 în comuna Călugăreni, județul Giurgiu, un tânăr de 17 ani, din comuna Călugăreni, județul Giurgiu, în timp ce conducea un moped neînmatriculat și fără să posede permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînregistrat sau înmatriculat.
Tot luni, 1 iulie, în jurul orelor 18,00, polițiștii Biroului Rutier au depistat, în Comana, un bărbat de 39 de ani, conducând un autoturism pe drumurile publice, deși era radiat din circulație de Autoritățile Bulgare, din data de 14.03.2019.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice radiat din circulație.
Polițiștii Postului de Poliție Oinacu, cu ocazia desfășurării unor activități specifice, au depistat în trafic, tot în prima zi a lunii iulie, pe strada Frizerului din localitatea Oinacu, un bărbat de 76 de ani, din comuna Oinacu, județul Giurgiu, în timp ce conducea o autoutilitară, având o îmbibație alcoolică de 0.95 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean Giurgiu pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.