Cu o săptămână în urmă Tribunalul Giurgiu a dat un prim verdict în procesul intentat de către președintele Consiliului județean Giurgiu, Dumitru Beianu, referentei de  la DSP Giurgiu, Niculina Croitoru, cea care promovează, de ceva vreme, un site propriu, ”Reflectorul de Sud”, în care ”mânjește” clanțele cetățenilor pe care nu îi agreează, cu totul felul de mizerii.

Iată că în urma unor materiale denigratoare la adresa președintelui CJ, Dumitru Beianu, acesta s-a decis să o cheme în instanță pentru a dovedi toate cele susținute de aceasta pe site-ul mai sus amintit.

În lipsa unui probatoriu solid al pârâtei, Dumitru Beianu a câștigat prima rundă a acestui proces, Niculina Croitoru urmând să îi plătească acestuia, drept prejudiciu adus imaginii sale, suma de 6.000 de lei.

Urmează acum recursul, după care referenta de la DSP va fi bună de plată. Precizăm că d-na Croitoru este pârâtă în mai multe procese…Unul dintre acestea este intentat chiar de către publicația ”Jurnal giurgiuvean” și de către directorul acestuia, motivul fiind similar cu cel al președintelui Beianu (afirmații denigratoare, lipsite de acoperire), iar în o parte din celelalte, referenta de la DSP este reclamată pentru neplata unor datorii către mai multe societăți și instituții din Municipiul Giurgiu.

(Jurnal)