AcasăActualitatePREMIERĂ! Din această lună investitorii din Zona Liberă Giurgiu sunt racordați la...

PREMIERĂ! Din această lună investitorii din Zona Liberă Giurgiu sunt racordați la gaze

După cum ne declara recent directorul general al Zonei Libere Giurgiu, Liviu Cartojan, din luna august Zona înregistrează o nouă și importantă premieră.

Pot să spun că încheiem primul semestru al anului cu câteva realizări. În primul rând conducta magistrală de gaze din interiorul zonmei libere care are o lungime de 1,4 kilometri este finalizată …S-a făcut și recepția la terminarea lucrărilor, în acest moment ea fiind sub presiune pe primul tronson, care înseamnă din dreptul stației de măsură și control în segmentul intrării în Zona Liberă  și până în zona Administrației Zonei Libere.

Urmează ca primul abonat  ce va beneficia de gaze naturale pe acest segment, chiar de luna aceasta,  conducta să fie pusă sub presiune  pe toată lungimea ei.  În acest  mod, din acel moment vom putea asigura un debit de 1200 de metri cubi/h pe această conductă ,  dând satisfacție cerințelor a peste 80%  din utilizatorii  ce doresc să se branșeze la  conducta magistrală – a mai precizat directorul ZL, Liviu Cartojan.  

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
3.8 ° C
3.8 °
3.8 °
95 %
2.9kmh
100 %
mar
5 °
mie
13 °
joi
13 °
vin
9 °
sâm
10 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!