joi, noiembrie 13, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Premiați la o jumătate de veac de căsnicie

Premiați la o jumătate de veac de căsnicie

0
Premiați la o jumătate de veac de căsnicie

Primăria municipiului Giurgiu prin Direcția de Asistență Socială a premiat în cursul zilei de joi, 17 ianuarie, 23 de cupluri de giurgiuveni care au împlinit 50 de ani de la căsătorie.

Evenimentul s-a desfășurat în sala de Consiliu Local, cuplurile prezente fiind premiate cu suma de 500 de lei și cu o diplomă de merit.

”Vreau să vă mulțumesc, în primul rând, că ați depus efortul de a ne onora cu prezența și să vă felicit în numele domnului primar Nicolae Barbu și al meu personal pentru faptul că ați reușit să ajungeți să sărbătoriți Nunta de Aur”, le-a declarat celor prezenți Viorica Bănescu, directorul executiv DAS.

Câteva cupluri prezente în sală au fost întrebate de presa locală care este secretul trăiniciei unei căsnicii, majoritatea fiind de părere că respectul, încrederea și dragostea sunt principalele ”ingrediente” pentru o căsnicie de lungă durată.

Ca de fiecare dată, cei care nu au putut ajunge la eveniment, vor intra în posesia premiilor și a diplomelor prin intermediul reprezentanților Direcției de Asistență Socială.

 

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
11.8 ° C
11.8 °
11.8 °
69 %
2.4kmh
100 %
J
11 °
vin
14 °
S
16 °
D
16 °
lun
19 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com