Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de joi, 9 ianuarie, s-au aflat două puncte care au vizat alocarea sumelor aferente premierii elevilor și profesorilor antrenori care au obținut premii importante la competițiile sportive naționale și internaționale (doar locurile I, II și III), și la olimpiadele naționale, în anul 2019 cu suma de 2000 lei/elev –premiul I, 1500 lei/elev-premiul II, 1000 lei/elev-premiul III, iar pentru olimpiade au fost premiați și elevii care au obținut mențiune și premiul special cu suma de 500 lei/elev.

În luna decembrie a fost aprobată premierea, însă fiind la sfârșitul anului, plata nu a mai putut fi făcută, de aceea în această ședință aprobăm alocarea sumelor aferente premierii acestor elevi și profesori din bugetul provizoriu al anului 2020. Săptămâna viitoare elevii și profesorii vor intra în posesia banilor”, a explicat primarul Nicolae Barbu.

Profesorii antrenori vor primi suma de 500 de lei, iar profesorii îndrumători ai elevilor care au obținut premii la olimpiadele naționale, 300 de lei.

(Jurnal)