Prefectura Giurgiu a iniţiat cod roşu în ceea ce priveşte relaţia cu publicul. În acest context de câteva zile, conform noilor dispoziţii ale Prefectului judeţului, uşa de acces din spatele clădirii a fost blocată, în aşa fel încât intrarea se face doar pe o singură uşă, cea principală… De menţionat totodată că în clădire nu veţi putea urca decât dacă sunteţi binevenit! Măsură menită, după cum ne spuneau persoane din interiorul clădirii, să pună capăt scurgerilor de informaţii…
Aşa că cei ce au vreo problemă în interiorul sediului Prefecturii Giurgiu, mai întâi vor trebui să ia legătura cu persoana pe care o caută, urmând a o contacta după ce aceasta îşi dă încuviinţarea.
Odată ajunşi la uşa Prefecturii veţi avea însă o altă surpriză. Aici veţi constata că un alt agent de pază vă va legitima, cerându-vă o serie de informaţii despre scopul vizitei şi durata acesteia, deşi nu-i cereţi loc de cazare.
Deşi toate instituţiile subordonate MAI sunt păzite, conform Regulamentului, în toată ţara, de către jandarmi, numai Prefectura Giurgiu pare a face excepţie de la această regulă.
Mai mult de atât, în timp ce Parlamentul României cât şi Casa Albă pot fi vizitate la orice oră, evident după ce oferi datele de identitate, personale, în Prefectura Giurgiu nu poţi avea acces decât dacă eşti “agreat”…!? Ce vreţi, “noblesse oblige”!
Persoane din interiorul acestei instituţii ne-au relatat intrigate că agenta de pază are dispoziţia de a nota cu cine iau legătura persoanele intrate în această instituţie, ba chiar şi subiectul abordat cu aceştia, adică “despre ce este vorba în propoziţie”.
Se pare că la finele fiecărei zile agentul de pază trebuie să întocmească un raport pe care să îl prezinte conducerii Prefecturii, raport cu persoanele ce au intrat, cu cine au luat legătura, ce au discutat etc.
Tot ca o măsură de protecţie contra scurgerilor de informaţiei personalul salariat nu mai are dreptul să iasă din instituţie decât cu bilet de voie vizat de Prefect, subprefect sau şefa Serviciului Resurse Umane, dar numai după ce salariatul oferă detalii despre: scopul ieşirii din instituţie şi destinaţia finală…
Nu credeţi că scenele astea le-am mai trăit (unii dintre noi) cu 27 de ani în urmă, într-un regim de tristă amintire, obsedat de conspiraţii, trădări şi “agenturilii străine” …?
Se pare că toate aceste măsuri ar fi fost luate după ce în presa locală au apărut o serie de informaţii în legătură cu Instituţia Prefectului, cu pregătirea îndoielnică a unor salariaţi ai acesteia, (i)moralitatea lor şi chiar activitatea defectuoasă a instituţiei, care a permis o serie de excese ce au atras după ele atenţia organelor de Guvern şi de stat ce au trimis aici, recent, câteva echipe de control.
Sugerăm ca pe viitor să se mai introducă sisteme performante de bruiaj, clone pentru urmărirea salariaţilor Prefecturii şi după terminarea programului de lucru, sistem video de monitorizare a tuturor celor ce intră sau ies din instituţie sau se apropie de aceasta la mai puţin de 50 de metri, aparatură de termoviziune etc…
Între timp daţi-vă peste cap şi făceţi-vă agreaţi, oameni buni, căci altfel o să staţi pe-afară, aşteptând să vă bage cineva în seamă, până la… Sfântu Aşteaptă!
(Jurnal)
* * * * *
Celor curioşi le oferim un citat din dispoziţiile privind Lcocul şi rolul Prefectului în sistemul Administraţiei Publice din România.
Potrivit art. 24, alin. 1, din Legea 340/2004, prefectul, aşa cum sună articolul “ j”: dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor şi a siguranţei cetăţenilor, prin organele legal abilitate.
Activitatea prefectului se întemeiază pe principiile:
- a) legalitatii, impartialitatii si obiectivitatii; b) transparentei si liberului acces la informatiile de interes public; c) eficientei;
- d) responsabilitatii; e) profesionalizarii; f) orientării către cetăţean.