AcasăActualitatePrecizări cu privire la acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței

Precizări cu privire la acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței

În data de 16 septembrie 2021, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr.226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

„Actul normativ prevede acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței cu energie termică furnizată în sistem centralizat, cu gaze naturale, cu energie electrică și cu combustibili solizi și/sau petrolieri, în perioada sezonului rece 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022.

Pentru aplicarea unitară a prevederilor acestei legi, Ministerul Muncii și Protecției Sociale elaborează Norme metodologice, iar în prezent acestea sunt în curs de aprobare.

Vom reveni cu toate detaliile necesare privind condițiile de eligibilitate și cu alte informații legate de depunerea cererilor” – transmite Primăria municipiului Giurgiu.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
ploaie puternică
13.1 ° C
13.1 °
13.1 °
95%
4.8m/s
100%
vin
17 °
S
19 °
D
20 °
lun
19 °
mar
17 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!