Timp de trei săptămâni, credincioșii țin al treilea mare post din an, după cel al Paștilor și cel al Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Adormirea Maicii Domnului reprezintă cea mai importantă sărbătoare închinată Sfintei Maria. Postul începe pe 31 iulie, în acest an, durează până pe 15 august și îi pregătește pe creștini pentru cele două mari praznice din luna august: Schimbarea la Față și Adormirea Maicii Domnului.

  • Printre superstițiile legate de Sfânta Maria Mare se regăsesc și cele legate de foc. În multe sate din România nu se aprinde focul cu două zile înainte de această mare sărbătoare, altminteri oamenii riscă să se îmbolnăvească, să le ia foc lucrurile și să ia boli.
  • Gospodarii vor avea recoltele blestemate și fără roade dacă vor lucra în această mare zi, iar vitele li se vor îmbolnăvi și gospodăria se va destrăma.
  • Este interzis fetelor ca în această zi mare să își taie părul și să-l arunce la gunoi.
  • În această zi, se spune că nu este bine să mergi înapoi, întrucât atragi tristețea Maicii Domnului.
  • Fetele care doresc să se mărite repede își pun busuioc proaspăt sub pernă, pentru a-și visa jumătatea.
  • În data de 15, bărbații își schimbă pălăria cu căciula, iar cei care mai sunt văzuți purtând pălărie după această dată sunt luați în râs de către ceilalți săteni. Tot lor le este interzis să doarmă pe prispa casei în această zi.