Poliţia de Frontieră a achiziţionat 3.295 de camere portabile, pentru a fi utilizate în cadrul activităţilor supraveghere şi control de la graniţă.

Conform IGPF, camerele Motorola VB400 se poartă pe corp, sunt uşoare, robuste şi au până la 12 ore de autonomie. Cu un obiectiv grandangular HD 1080p complet, ele surprind cu exactitate punctul de vedere al purtătorului pentru a oferi transparenţă.

Proiectul “Înregistrator audio-video portabil de tip Body Worn Camera” este finanţat din fonduri de la bugetul de stat, are o valoarea totală de 4.447.195,60 fără TVA, iar procedura de achiziţie a fost licitaţia publică deschisă, cu publicare în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice.

Obiectivul principal al proiectului este îmbunătăţirea calităţii serviciului prestat de Poliţia de Frontieră, asigurarea transparenţei în interacţiunea dintre poliţistul de frontieră şi participantul la traficul transfrontalier, echipamentele putând fi utilizate în regim 24/7, a explicat IGPF.