AcasăActualitatePoliția poate accesa date telefonice private  pentru a elucida o infracțiune!

Poliția poate accesa date telefonice private  pentru a elucida o infracțiune!

Anchetatorilor li se poate permite accesul la date telefonice private în anumite circumstanţe pentru a combate criminalitatea, în pofida măsurilor de protecţie a vieţii private, a decis  Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), relatează dpa.

Decizia are legătură cu o investigaţie a poliţiei spaniole asupra furtului unui portofel şi a unui telefon mobil. Anchetatorii au cerut acces la datele care îi identificau pe utilizatorii numerelor de telefon formate pe telefonul furat, dar solicitarea a fost respinsă din motive de protecţie a vieţii private. Chestiunea a escaladat şi a ajuns în faţa CJUE, căreia i s-a cerut ajutorul pentru interpretarea legii UE.

Doar în cazul infracțiunilor grave

Regulile UE privind protecţia datelor private specifică faptul că drepturile cetăţenilor pot fi încălcate pentru „a proteja securitatea naţională, apărarea, securitatea publică şi prevenirea, depistarea şi urmărirea penală a unor infracţiuni”, notează CJUE.
Informaţiile cerute în cazul din Spania nu constituie o interferenţă gravă în respectarea drepturilor fundamentale, a decis tribunalul cu sediul în Luxemburg. De aceea poate fi justificată pentru a preveni, a investiga, a depista şi a urmări penal o infracţiune. Totuşi, numai în cazurile unor infracţiuni grave – care pot fi pedepsite cu o sentinţă de închisoare de cel puţin cinci ani – se poate justifica accesarea de către anchetatori a unor date care ar permite tragerea unor concluzii precise despre vieţile private ale persoanelor în chestiune, au mai precizat judecătorii.

 

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
16.7 ° C
16.7 °
16.7 °
49 %
3.8kmh
67 %
mar
30 °
mie
24 °
joi
13 °
vin
14 °
sâm
8 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!