AcasăActualitatePetra Ochișor, director DAJ Giurgiu: „La acest moment derulăm procedura de alocare...

Petra Ochișor, director DAJ Giurgiu: „La acest moment derulăm procedura de alocare a bugetului și emitere a ordinelor de plată pentru acordarea „ajutorului de minimis”, celor eligibili…!”

„Prin HG 325/2025, privind sprijinul acordat cultivatorilor  de legume în spații protejate, „ajutorul de minimis”  se acordă celor care sunt eligibili. Noi am finalizat situația până în 15 noiembrie și am transmis-o la Minister în vederea acordării, prin buget, a sumei alocate” – ne preciza Petra Ochișor, directorul Direcției pentru Agricultură a județului (DAJ) Giurgiu.

Domnia sa menționa că în județul Giurgiu s-au înscris 1.451 de beneficiari administrativi, eligibili, dar în urma verificării eligibilității au rămas doar 1.381 pentru plată.  Suma totală fiind de 21.825.953 de lei.

„În această perioadă este derulată procedura de alocare a bugetului și ulterior de emitere a acelor ordine de plată pentru a le ajunge în conturi beneficiarilor eligibili sumele aprobate ca sprijin financiar, în funcție de suprafața pe care o au declarată, eligibilă.

Există însă o diferență față de anii anteriori când toată lumea avea obligația de a deține 1.000 de metri pătrați protejați,  spațiu protejat cu tomate sau culturi de legume.  De anul acesta există o singură formă de sprijin pentru înființarea și valorificarea culturilor de legume pe mai multe specii și nu mai este limitată suprafața pentru care spațiul protejat primește sprijin.

Anul acesta prin HG 325 este acordat 1,5 euro pentru fiecare mp. protejat, echivalentul în lei, la cursul de schimb al leului la momentul publicării HG-ului.

Avem mai multe particularități, și cu această formă de sprijin agricultorii sunt mai interesați de a respecta și rotația culturilor,  de a utiliza spațiul, de a nu mai diviza exploatațiile. 

Sprijinul financiar îi ajută totodată în dezvoltarea activității și a bazei de producție pe care o dețin.

Avem o situație îmbucurătoare pentru că am observat că este accesată de către cei care sunt cu adevărat producători și astfel există o evidență privind rolarea în platformă pentru suprafețele și producțiile de  tomate, în special pe  care le obținem, pentru a se demonstra utilitatea sprijinului, de a determina producătorii să cultive produse românești,  de calitate, în spațiile protejate ale județului nostru” – a mai precizat directorul DAJ Giurgiu, Petra Ochișor.   

(Florian TINCU)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
66%
0.7m/s
40%
mar
27 °
mie
27 °
J
25 °
vin
28 °
S
16 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!