AcasăActualitatePeste două milioane de măști, distribuite gratuit la Giurgiu

Peste două milioane de măști, distribuite gratuit la Giurgiu

Măştile gratuite de la guvern pentru categoriile defavorizate au început să ajungă în teritoriu şi vor fi distribuite peste câteva zile. La Iaşi, de exemplu, circa 10% din populaţia judeţului va primi câte 30 de măşti pe lună. Sunt oameni care au venituri atât de mici, încât nu îşi permit să le cumpere. Dar dacă unii le văd ca pe o soluţie salvatoare, alţii nu sunt convinşi nici acum de utilitatea lor și ar prefera să primească orice altceva gratis. 

De aceste măști gratuite, conform legii, beneficiază pensionarii cu venituri de până la o mie de lei, beneficiarii alocațiilor de susținere a familiei și cei cu venitul minim garantat.

În ceea ce privește situația la nivelul județului Giurgiu, aceste măști încă nu au fost livrate județului nostru.

Conform ultimei centralizări a persoanelor vulnerabile din județul Giurgiu, 40.799 de astfel de persoane vor beneficia de câte 50 de măști/persoană, ceea ce înseamnă peste două milioane de asemenea mijloace de protecție împotriva COVID.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
3.7 ° C
3.7 °
3.7 °
90%
1.3m/s
9%
S
11 °
D
10 °
lun
8 °
mar
11 °
mie
11 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!