AcasăActualitatePeste 150 de sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri în doar trei zile...

Peste 150 de sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri în doar trei zile de weekend! Cele mai multe, pentru depășirea vitezei!

În intervalul 29 aprilie – 1 mai, poliţiştii rutieri au continuat acțiunile, pe principalele artere din județ, pentru prevenirea și combaterea  cauzelor generatoare de accidente rutiere, dar și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității, mai ales că în acest weekend au avut loc și manifestările dedicate Zilelor orașului Giurgiu

Acțiunile polițiștilor giurgiuveni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive și conducerea cu viteză excesivă.

În intervalul amintit mai sus, au fost aplicate nu mai puțin de 154 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 48.112 de lei ( în baza OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice).

Dintre acestea, 33 de sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea vitezei regulamentare, 19 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 13 pentru lipsa documentelor, fiind sancționați 10 bicicliști și 11 conducători auto care au efectuat manevra de depășire neregulamentară.

Totodată, ca măsură complementară, au fost reținute 28 de permise de conducere, dintre acestea 5 pentru depășirea vitezei legale și 11 pentru depășire neegulamentară, fiind reținute și 7 certificate de înmatriculare pentru inspecția tehnică periodică expirată.

(Jurnal) 

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
22.6 ° C
22.6 °
22.6 °
57 %
1.6kmh
70 %
sâm
23 °
Dum
21 °
lun
25 °
mar
23 °
mie
20 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!