Ședința de Consiliu Local din 6 noiembrie a concretizat ceea ce se anticipase cu ceva timp în urmă, faptul că reprezentanții AUR vor boicota deciziile colegilor din celelalte partide. „De ce? Păi d-aia, că așa vrem noi!”
În acest context, la momentul votului celor doi viceprimari, doi, din cei trei consilieri AUR, Bogdan Bratu ( zis Beche) și Laurenția Finat s-au ridicat râzând, fără vreun motiv anume și au ieșit din sala de ședință.
Surpriza a constituit-o, pentru noi, gestul d-nei Finat care, cu ceva vreme înaintea acestui moment penibil îl acuza ( e adevărat, neoficial) cu vehemență, pe colegul său de partid, Beche, declarând că se gândesc, ei „auriștii vero” , la o soluție de a-l scoate pe acesta din rândul consilierilor locali.
Între timp însă probabil că liderii acestei organizații s-au răzgândit mizând pe tupeul controversatului personaj, parvenit politic, pe care președintele AUR Giurgiu, avocatul Gheorghe Pipera ( „profesorul” – după cum îl alintă d-na Finat), continuă să îi tolereze derapajele de la linia partidului cât și de la cea a… moralității.
Cât despre Ionuț Dobrescu, un fel de „ultimul samurai” al acestui partid deocheat, așa cum observa și una din colegele mele de presă, credem că și-a făcut datoria de consilier, respectându-și menirea și mai ales pe cei care l-au votat să-i reprezinte în acest for local, rămânând în sala de ședințe.
La rândul nostru așteptăm ca cei doi consilieri să fie sancționați pentru sfidarea întregii comunități prin gestul de a părăsi Consiliul local la momentul luării unei decizii importante și, în același timp, prin retragerea indemnizației de consilier, conform principiului: „nu muncești, nu primești!”
Mai mult decât atât, în ciuda declarațiilor emfatice privind disciplina de partid și punerea la punct a lui Bogdan Bratu, într-un comunicat de presă din 19 octombrie, pe lista candidaţilor AUR Giurgiu pentru Senat, alături de Finat Laurenţia Sorina figura nimeni altul decât antipaticul Beche! Altfel spus „una declarăm și alta…facem”!
Și pentru ca surpriza să fie totală și de neînțeles pentru noi, iată cum sună comunicatul de presă AUR, emis la data consumării evenimentului, în legătură cu acest incident din cadrul ședinței de CL…
”Astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Municipal Giurgiu, s-a votat, ca ultim punct al agendei, alegerea viceprimarului! Un vot POLITIC, și nimic mai mult! Cine crede că ceea ce s-a întâmplat azi are vreo legătură cu giurgiuvenii, este pur și simplu naiv din punct de vedere politic, poziția celui de al doilea viceprimar (primar PNL, viceprimar PNL) nefiind decât o formalitate!
Din păcate, unul dintre cei trei consilieri municipali AUR, a decis SINGUR să voteze cu PNL, deși atât el cât și ceilalți colegi ai dânsului au primit de nenumărate ori hotărârea Biroului Național de Conducere (BNC), prin care s-a hotărât că atât consilierii municipali, cât și cei județeni VOR PĂRĂSI SALA atunci când vine vorba de alianțe politice, nefăcând altceva decât să întărească poziția AUR de a nu se alia cu niciun alt partid contracandidat, cu atât mai mult PNL, PSD sau USR. Din păcate, acest reprezentant AUR a hotărât (lumea vorbește că în urma unor discuții cu un reprezentant SOS (fost AUR și dânsul – dacă înțelegeți unde se ajunge și un reprezentant de marca al PNL Giurgiu), așadar, a hotărât să trădeze interesul partidului, cât și indicația simplă și clară de a părăsi sala, în favoarea intereselor proprii, oricare ar fi acelea și a votat cu PNL.
Domnul consilier nu a înțeles că cei 2.500 de giurgiuveni NU l-au votat pe dânsul singur, ca individ, ci tocmai ca reprezentant AUR, poziție din care a fost ales în consiliul municipal. Mai mult, dânsul a mințit când a spus că nu știe de ce colegii de partid au părăsit sala, acea indicație BNC fiindu-i comunicată atât personal, cât și în mod repetat, pe grupurile de partid.
AUR Giurgiu regretă cele întâmplate și își asigură electoratul că NU face alianțe cu niciun partid și continuă să reprezinte SINGURA ALTERNATIVĂ la aceste “golănii” politice, sperând că într-o zi județul Giurgiu să aibă parte de reprezentanți cu coloană vertebrală, care să ajute cu adevărat oamenii, și mai puțin intereselor proprii! ” se mai arată în comunicatul AUR.
Păi bine stimabililor, dacă tot sunteți atât de revoltați împotriva liberalilor giurgiuveni, acuzându-i că au făcut alianțe politice la desemnarea viceprimarilor, cum rămâne cu manifestările de protest pe care le făceați în primăvara acestui an pe la ferestrele sediului PSD Giurgiu, lăsând impresia atunci, giurgiuvenilor, că ați făcut blat cu liberalii, lucru pe care nu l-ați negat niciodată, la momentul respectiv.
În consecință sunteți împotriva alianțelor politice, dar numai în funcție de conjunctură! Gestul celor doi consilieri AUR de la Giurgiu, în Consiliul local, nu face altceva decât să dea apă la moară suspiciunilor apărute în presa națională, Gigi Becali dând în vileag chiar un oarece blat PSD-AUR!
Iar în final am avea de adresat o întrebare legitimă: De ce mai depuneți jurământul consilierului local prin care vă angajați să fiți în slujba cetățenilor comunității, cităm: ”Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei/oraşului/municipiului/judeţului. Aşa să îmi ajute Dumnezeu!” , cât timp vă limitați la a respecta doar deciziile luate în Biroul conducerii de partid! QED?!
(Florian Tincu)