Așa cum probabil ați aflat, din această săptămână profesorul de educație fizică, Gigi Oprișan, și-a încheiat mandatul de inspector șef al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Giurgiu. Fără a încerca să evaluez în vreun fel activitatea acestuia, voi menționa doar faptul că, pe parcursul mandatului său, toate informațiile solicitate acestei instituții le-am obținut cu…forcepsul. Probabil că cei doi indivizi ce asigură interfața instituției cu cei ce vin din afară, instalați chiar la intrarea în clădirea Inspectoratului, ce aduc aminte de două personaje simpatice din ”Păpușile Mupets” ( cei doi bătrânei de la balcon), s-au săturat de câte ori i-am solicitat să ne spună dacă profesorul Oprișan se află sau nu în instituție, de fiecare dată, răspunsul fiind același: un mare NU! Dorim totuși să  remarcăm faptul că, dacă profesorul Oprișan s-a evidențiat  prin ceva, acel ceva este absenteismul, ceea ce ne-a creat uneori senzația că Instituția suferă de autism. De remarcat însă loialitatea cerberului de la ușa domniei sale, secretara,  în persoana d-nei Bonteanu Daniela, care a găsit de fiecare dată câte o explicație – mai mult sau mai puțin plauzibilă – lungilor perioade de absență ale șefului din cadrul Inspectoratului. Și toate acestea în timp ce pe facebook-ul personal al inspectorului general apăreau aproape săptămânal fotografii de familie din diferite locații din țară și din lume.  Așa că, în cele din urmă, pentru a-i putea informa pe cititori asupra unor teme de interes public am luat decizia  de a  ne înscrie la audiențele d-lui ”general” Gigi Oprișan.  Astfel, cu o lună și ceva în urmă,  am solicitat d-nei Bonteanu să îmi înregistreze solicitarea  în  dosarul audiențelor.  După ce mi-a notat numele, secretara m-a informat că mă va căuta la telefon pentru a-mi indica data și ora la care voi fi programat. După acest demers al meu s-a instalat  însă o lungă și nejustificată tăcere, așa că nici în ziua de astăzi nu am primit  vreun răspuns solicitării noastre, în numele instituției pe care o reprezentam: PRESA. Asta, deși cu ceva timp în urmă,  inspectorul general, mă încredințase că nu facem parte din lista celor considerați de el ”persona non grata”.

Iată de ce nu ne miră deloc satisfacția pe care mulți au afișat-o odată cu încetarea mandatului său.  Cert este că, dacă va fi cumva  ros în continuare (așa cum s-a vehiculat o bună de vreme prin municipiu),  de ambiția de a candida pentru postul de primar al Municipiului, la viitoarele Alegeri locale,  cu siguranță că mare parte din  electorat va pune în balanță  întreaga sa prestație ca inspector general al  unei instituții menite să educe o generație ce  nu va mai avea răbdare de a aștepta pe la uși, cu lunile, pentru a primi o informație de interes public. Iată de ce, vă mărturisim cu sinceritate faptul că nu vă regretăm în niciun fel  domnule fost inspector general, Gigi Oprișan.

(Florian Tincu)