Revenim la articolul publicat vineri, 20 august, prin care semnalam că pe strada Gării s-a iscat un scandal între mai multe persoane, scandal aflat la momentul respectiv, încă în desfășurare. Astăzi, 24 august, IPJ Giurgiu vine cu lămuriri cu privire la acele întâmplări.

„Patru bărbați din municipiul Giurgiu au fost arestați preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, fiind bănuiți că ar fi rănit un bărbat, în cadrul unui conflict.

La data de 20 august a.c., ora 11.00, Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată, prin S.N.U.A.U.112, cu privire la faptul că pe strada Gării are loc un scandal între mai multe persoane.

În baza sesizării, la fața locului s-a deplasat pentru aplanarea conflictului, patrula de ordine publică, împreună cu luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale, observând, inițial, un grup de 5 persoane implicate în scandal.

În urma conflictului, a rezultat rănirea unui bărbat de 42 de ani, din municipiul Giurgiu, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, polițiștii au continuat cercetările, fiind identificați 6 bărbați din municipiul Giurgiu, cu vârste cuprinse între 33 și 50 de ani, pe numele cărora a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

La data de 22 august a.c., cei 6 bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar la data de 23 august a.c., judecătorul de drepturi și libertăți a dispus pentru 4 dintre aceștia arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile.” – comunică IPJ Giurgiu.

(Inspectoratul Județean de Poliție Giurgiu)