Deputatul PSD, Cristina-Elena DINU aduce critici la adresa Guvernului Cîțu. Vezi ce le reproșează…
„În peste un an şi jumătate de pandemie, cei de la #Putere nu au învăţat absolut NIMIC. Nici din propriile greşeli, dar nici n-au vrut să ia #măsuri logice, aplicabile ţării noastre şi propuse de #specialişti pentru a fi, astfel, pregătiţi măcar pentru cel de-al 4-lea val. Ca atare, n-au făcut nimic!
Caracterizat doar prin #neputinţă şi prostie, Guvernul Cîţu în continuare NU este în stare să le asigure românilor #protecția împotriva epidemiei și accesul la serviciile medicale- drept garantat de constituție.
Au avut la dispoziţie chiar o „vacanţă de vară”, vorba preşedintelui Iohannis, însă, în afară de #certurile din interiorul partidelor, PNL şi USR n-au mai avut timp şi de altceva. Ei se ceartă pe funcţii şi pe bani iar românii au fost lăsaţi la voia întâmplării. Aceste două partide toxice alcătuiesc cel mai #iresponsabil guvern pe care l-a avut vreodată #România, iar noi avem ghinionul să ne conducă tocmai ei în vremuri atât de dificile.
Nu am auzit de noi paturi la #ATI, nu vor testarea în masă, campania de #vaccinare este un dezastru şi începerea noului an şcolar a fost aruncată într-un #haos total. Este inacceptabil ca, nici până acum, să nu existe un #plan coerent pentru reducerea efectelor pandemiei, pentru ca valul 4 să nu-i mai ia prin surprindere!
Totodată, la rectificarea bugetară, Ministerul #Sănătății primește peste 500 de milioane de lei pentru noi achiziții de vaccinuri. În acelaşi timp, România este nevoită să le #doneze pe cele achiziționate deja, înainte de a expira, sau să le arunce pe cele care au expirat.
#PSD cere din nou organelor abilitate să-i tragă la #răspundere pe cei care și-au bătut joc de #banii românilor, în momentul în care au contractat 120 de milioane de doze de vaccinuri, o cantitate mult mai mare decât necesarul pentru o #populație eligibilă de maximum 13 milioane de persoane!” – transmite deputatul PSD de Giurgiu – Cristina Elena DINU.
(Cristina Elena DINU – deputat PSD de Giurgiu)
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
cer acoperit de nori
14.6
°
C
14.6
°
14.6
°
87%
3m/s
98%
vin
16
°
S
18
°
D
20
°
lun
19
°
mar
17
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
