AcasăActualitatePărinții vor primi formulare pentru vaccinarea copiilor. Cine va putea merge la...

Părinții vor primi formulare pentru vaccinarea copiilor. Cine va putea merge la școală și la incidență peste 6 la mie

Părinții vor primi un formular în care vor putea răspunde la întrebarea dacă își vaccinează sau nu copiii. Pentru asta, în fiecare școală va fi numită o persoană care va ține legătura cu ei, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Cîmpeanu a spus că ministerul pregăteşte formulare prin care solicită acordul părinţilor privind vaccinarea copiilor de peste 12 ani. Formularele vor fi distribuite după începerea şcolii, iar părinții vor putea răspunde cu „da” sau „nu”.

Va fi un coordonator pe fiecare școală, care prin intermediul diriginților va lua legătura cu părinții. Pregătim formulare prin care solicităm acordul cu privire la vaccinarea copiilor. Formularele se vor distribui la începerea școlii. Aceste persoane desemnate la nivelul fiecărei școli vor lua legătura cu diriginții și vor stabili o cale de comunicare – fizic, online sau combinat”, a explicat Cîmpeanu.

Prin întâlniri interactive, părinții pot adresa orice fel de întrebări. Cei cu competențe medicale și-au afirmat disponibilitatea de a oferi aceste răspunsuri. E o acțiune în parteneriat cu DSP și Ministerul Sănătății”, a adăugat el.

Ministrul a vorbit și despre scenariile privind modul în care se vor desfășura cursurile, în funcție de incidența cazurilor de COVID. El spune că o parte dintre elevi ar putea merge fizic la școală și dacă incidența într-o localitate depășește 6 la mie, cu condiția ca acea localitate să nu intre în carantină.

Şcoala nu ar trece integral în online. Este vorba despre al doilea scenariu care se aplică peste rata de infectare de 6 la mie. În acest scenariu, în momentul de faţă este propus ca preşcolarii – e vorba de creşe şi grădiniţe – să poată funcţiona în continuare. Este avansată ipoteza. Primul scenariu este o certitudine. Al doilea scenariu, ce vă spun acum, este în curs de discuţie şi va fi finalizat acest proces în perioada 1-3 septembrie, cu cel puţin 10 zile înainte de începerea anului şcolar”, a spus ministrul.

Scenariul principal este acela că nu vom avea localități care vor depăși 6 la mie. Scenariul prioritar este acela în care școlile vor rămâne deschise integral”, a precizat el.

În cazul depășirii aceste rate de infectare, „analizăm această ipoteză: preșcolarii – creșe și grădinițe – să meargă în continuare la școală cu prezență fizică, cei din clasele 0-6 să intre în online, pentru că sunt copii sub vârsta de 12 ani, care nu se pot vaccina, iar peste vârsta de 12 ani, pentru cei care se pot vaccina, se discută posibilitatea de acces în şcoală, cu prezenţă fizică, dar nu mai departe de intrarea localității în carantină, moment în care orice activitate neesenţială se opreşte”, a spus în continuare ministrul.

Cîmpeanu a vorbit și despre purtarea măștii de protecție în școli. Aceasta va rămâne obligatorie în interior, cu două excepții: învățământul special și orele de sport.

Orele de educație fizică se vor putea desfășura în interior, cu condiţia ca în localitate rata de infectare să fie sub 2 la mie. Dacă incidența crește peste acest prag, orele de sport se vor desfășura doar în exterior.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
18.6 ° C
18.6 °
18.6 °
52 %
2.5kmh
100 %
vin
30 °
sâm
27 °
Dum
21 °
lun
19 °
mar
15 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com