Meteorologii au emis un nou cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, valabil astăzi, în județul Giurgiu. Indicele temperatură – umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, maximele vor fi cuprinse între 37 și 40 de grade, iar minimele între 20 și 22 de grade.

Local, în această după-amiază și în noaptea de miercuri spre joi (27/28 iulie) în regiunile sudice și sud-estice vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Pentru a trece cu bine de această perioadă călduroasă, ISU Giurgiu recomandă respectarea următoarelor măsuri:

  • efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;

  • evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;

  • purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;

  • evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr;

  • consumaţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri;

  • mâncaţi fructe şi legume şi evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi;

  • păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie;

  • nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme;

  • creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului.

Evitaţi creşterea temperaturii, având grijă să:

  • limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;

  • menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis;

  • scădeţi temperatura, având grijă să aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu;

  • reglaţi aerul condiţionat astfel încât temperatura să fie cu cinci grade mai mică decât temperatura ambientală.

(Compartimentul Informare și Relații Publice)