
Acces mai simplu pentru pacienții cronici: fără bilet de trimitere la medicul specialist, în anumite cazuri.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că, împreună cu președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan, a semnat un ordin comun care simplifică traseul pacienților în sistemul medical.
Măsura se aplică pacienților cu boli cronice înrolați în programele naționale de sănătate – precum diabet zaharat, hemofilie, talasemie, boli rare, tuberculoză, HIV/SIDA și afecțiuni ginecologice pre și postnatale. Aceștia se pot adresa direct medicului specialist din ambulatoriu, fără trimitere de la medicul de familie.
„Debirocratizarea și facilitarea accesului pacienților la servicii medicale esențiale reprezintă o prioritate clară pentru noi. Eliminăm un pas birocratic inutil, care nu aducea niciun beneficiu real în traseul pacientului”, a subliniat ministrul Rogobete, într-un mesaj publicat pe Facebook.
Concret, pacienții cu diabet, nutriție și boli metabolice pot merge direct la medicii specialiști desemnați în programul național; cei cu hemofilie și talasemie – la medicii hematologi; pacienții cu boli rare – la specialiștii aferenți domeniului lor; cei cu tuberculoză – la medicul pneumolog; iar pacienții cu HIV/SIDA – la medicul infecționist. În ceea ce privește sănătatea femeii și a copilului, gravidele și mamele pot apela direct la specialiștii în obstetrică-ginecologie și genetică medicală.
Prin această modificare, Ministerul Sănătății își propune să reducă timpii de așteptare, să elimine birocrația și să asigure continuitatea tratamentului pentru pacienții care necesită îngrijiri constante. Este un pas concret spre un sistem medical mai eficient și mai centrat pe nevoile reale ale pacienților.
