OUG 79/2016 a fost respinsă de plenul Senatului prin votul majorităţii PSD- ALDE, după ce comisiile juridică şi de sănătate au adoptat şi ele un raport comun de respingere a ordonanţei.
Printre motivele invocate de comisiile Senatului în favoarea raportului de respingere se numără faptul că ordonanţa a fost adoptată fără consultarea factorilor direct implicaţi (autorităţi locale, Colegiul medicilor, instituţii de învăţământ medical superior), că niciun expert în domeniile medicină şi farmacie nu poate face parte din comisiile de specialitate „datorită conflictului de interese extrem de restrictiv reglementat” şi că universităţile de medicină vor fi obligate să îşi reevalueze implicarea în modul de utilizare a echipamentelor.
Senatul este primă cameră sesizată în acest caz, decizională fiind Camera Deputaţilor.
Actul normativ a fost adoptat pe 16 noiembrie 2016 de către Guvernul Cioloş, la propunerea ministrului Sănătăţii de la acea vreme, Vlad Voiculescu, cu scopul declarat de a depolitiza conducerile spitalelor din România. Voiculescu a explicat atunci că prin această Ordonanţă de urgenţă se lărgeşte sfera persoanelor care pot ocupa funcţia de manager de spital, selecţia managerilor putându-se face şi din rândul altor categorii de specialişti cu experienţă şi abilităţi de conducere dovedite.
„Această ordonanţă este despre deschiderea funcţiilor de manager în spitale pentru toţi cei care au competenţe. Asta nu înseamnă că scoatem universităţile din spitalele clinice. Orice cadru universitar va putea participa în continuare la concursuri, dar alături de el vor putea participa şi profesionişti care nu provin exclusiv din mediul academic. De ce? Cazurile în care eşti în acelaşi timp un chirurg foarte bun şi un profesor foarte bun şi un cercetător foarte bun şi un manager foarte bun şi reuşeşti să le faci pe toate în acelaşi timp nu sunt chiar atât de frecvente cum credeam. Tocmai de aceea, dacă există într-o comunitate un manager foarte bun care este interesat de managementul unui spital concursurile pentru conducerea spitalului din acea comunitate îi vor fi deschise şi lui sau ei”, a mai spus Vlad Voiculescu.
Până în momentul adoptării OUG, exista obligaţia managerilor din spitalele clinice de a fi cadru universitar sau medic primar, măsura îngrădind accesul la această funcţie. De asemenea, au fost extinse şi incompatibilităţile pentru manager şi ceilalţi membri ai comitetului director – director medical, director financiar-contabil şi, în spitalele cu peste 400 de paturi, directorul de îngrijiri. Astfel, aceste funcţii au devenit incompatibile cu cele de conducere, administrare şi control în partide politice sau societăţi comerciale.
„Nu mai vrem politică de partid în spitale – e motivul pentru care managerii de spitale nu mai pot începând de azi să deţină funcţii de conducere, administrare sau control în cadrul niciunui partid politic. Nu dorim spitale conduse în funcţie de interese politice – am avut asta în destule cazuri în ultimii 25 de ani în toată ţară şi, după cum ştim, şefii partidelor politice, în general, se tratează la spitalele din străinătate chiar pentru afecţiuni mai puţin complexe”, a arătat ministrul Sănătăţii.
Totodată, prin această Ordonanţă de Urgenţă a fost extins conflictul de interese pentru persoanele din conducerea spitalelor şi cu: „deţinerea de către soţul/soţia, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea, inclusiv ai managerului, a funcţiei de membru în comitetul director, şef de secţie, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcţii de conducere, inclusiv de natură administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauză exercită funcţia de manager; alte situaţii în care managerul, soţul/soţia, rudele ori afinii managerului până la gradul al IV-lea inclusiv au un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a funcţiei de manager”.
În plus, un manager sau membrii comitetului director nu mai au voie să primească finanţare pentru activităţile didactice sau de cercetare ştiinţifică din partea furnizorilor de bunuri şi servicii ai spitalului. O eventuală finanţare ar putea afecta exercitarea funcţiei de manager în condiţii de imparţialitate, existând riscul avantajării sub diverse forme a respectivilor furnizori în relaţia cu spitalul, se menţionează în actul normativ.
Pentru şefii de secţii vor fi organizate concursuri, deoarece, potrivit ministrul Sănătăţii, aceasta reprezintă metoda cea mai obiectivă şi transparentă pentru desemnarea celei mai potrivite persoane pentru ocuparea acestor funcţii.
De asemenea, potrivit ministrului Sănătăţii, OUG a statuat faptul că managerul va avea un program fix, în care nu îşi poate părăsi postul. Astfel, programul managerului se desfăşoară între orele 8.00 şi 16.00, iar „orice activitate medicală, didactică, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică poate fi exercitată doar în afara acestui interval”.
Informaţii obţinute cu ajutorul site-ului DIGI24