AcasăActualitateOrganizația PSD Giurgiu a organizat o amplă dezbatere privind rolul familiei în...

Organizația PSD Giurgiu a organizat o amplă dezbatere privind rolul familiei în societate

„După #2_ani în care am comunicat mai mult on-line şi, bineînţeles, ne-a fost tare dor de activităţi comune, am organizat, astăzi, la #Comana, dezbaterea având ca temă „Rolul familiei în societate – tradiţie şi perspectivă” prilejuită de Ziua Internaţională a Familiei, marcată pe data de 15 mai.

La invitația noastră au răspuns reprezentante ale #OFSD din cele şapte judeţe ale regiunii Sud-Muntenia: Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Ialomiţa, Giurgiu, Prahova şi Teleorman.

Ne-au fost alături peste 50 de doamne social-democrate din judeţele amintite alături de colege parlamentar din alte județe și reprezentante ale Guvernului, şi m-am bucurat nespus să le revăd!

#Familia tânără, obiectiv prioritar în cadrul programelor sociale, măsuri de reconciliere a vieţii de familie cu responsabilităţile profesionale şi sociale ale femeii, #sănătatea femeii şi a familiei- necesitate obiectivă în actualele condiţii epidemice şi #responsabilizarea şi implicarea administraţiilor locale pentru sprijinirea familiilor, au fost principalele subiecte dezbătute astăzi.

Concluziile dezbaterilor se vor #concretiza în propuneri pentru viitoare inițiative legislative.

Mulțumesc colegilor mei parlamentari PSD de Giurgiu, Marian Mina și Robert Marius Cazanciuc și doamnei secretar general OFSD Maria Lazăr, pentru susținere și participare!

#OFSD_Giurgiu

#Dezbatere

#Dor_de_normalitate”

(Cristina Elena DINU- deputat PSD Giurgiu)

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
18.2 ° C
18.2 °
18.2 °
55 %
2.5kmh
86 %
Dum
26 °
lun
31 °
mar
29 °
mie
25 °
joi
10 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!