„În sport şi în viaţă, când pui suflet în ceea ce faci, culegi aur!”
S-a născut pe 1 octombrie 1967, în Giurgiu. A absolvit cursurile Şcolii Generale nr. 10, după ce primele două clase le-a făcut la Şcoala Generală nr. 6. A urmat apoi Liceul de Marină, şi apoi cursurile Şcolii Militare şi ale Academiei Militare. Este licenţiat în psihologie şi sociologie, şi Doctor în psihologie, titlu obţinut la Universitatea Bucureşti. Totodată, Florin Marian Antonescu este unul dintre cei mai vechi membri ai Colegiului Psihologilor din România. Din anul 1997 este absolvent al Şcolii Naţionale de Antrenori de Lupte Libere şi Greco-Romane, din cadrul ANEFS. Fire organizată, timp de 16 ani a fost angajat al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Giurgiu, iar acum îl regăsim ca psiholog – sociolog în cadrul Centrului de Primiri în Regim de Urgenţă Giurgiu. În timpul liber, atât cât mai are, Florin Antonescu preferă să stea în mijlocul „copiilor lui”. Este vorba despre cei 22 de sportivi legitimaţi la CSM Giurgiu, la secţia de lupte libere şi greco-romane.
Florin Antonescu este unul dintre cei mai vechi sportivi practicanţi de lupte din Giurgiu, sport pe care îl practică din 1980, perioadă în care municipiul nostru obţinea titluri pe bandă rulantă în acest sport. A fost coleg de generaţie cu doi multipli campioni naţionali care provin din Giurgiu: Ovidiu Popa şi Petrică Buduru. Cu toţii se antrenau sub îndrumarea maestrului emerit al sportului Victor Popescu, iar bazele clubului au fost puse în colaborare cu unul dintre cei mai buni sportivi ai Giurgiului, Nicu Gingă.
„Am început acum patru ani cu această secţie, şi am pornit la drum cu doar trei sportivi. Acum, avem permanent la antrenamente cei 22 legitimaţi, cărora li se mai adaugă, periodic, cinci sau şase sportivi care însă fac sport de plăcere, nu de performanţă. Vârstele copiilor care sunt sub îndrumarea mea sunt cuprinse între şase şi optsprezece ani”, se „laudă” Florin Antonescu.
Dar, dintre toţi, cei mai dragi îi sunt CAMPIONII lui, medaliaţii şi ocupanţii de locuri fruntaşe la finala Campionatului Naţional de lupte. Cel mai mic, dar şi cel mai bun dintre ei este Valentin Gheorghe, elev la Şcoala cu clasele I – VIII nr. 4 „Mihai Eminescu” din municipiu, născut în anul 2005, câştigător al unui impresionant număr de medalii la turneele naţionale, dar mai ales, al titlului de CAMPION NAŢIONAL la categoria lui de vârstă. „Piticul”, cum îl alintă antrenorul, face sport de performanţă din 2014, în urma unei selecţii făcute prin şcolile din municipiu.
Fratele său mai mare, Alexandru, este câştigător al locului patru la acelaşi turneu final al Campionatului Naţional de lupte, este născut în 2003 şi este tot elev al Şcolii cu clasele I – VIII „Mihai Eminescu”. Cel mai mare dintre fraţii Gheorghe, Florin, este născut în anul 2001, are 26 de medalii, este elev al Liceului „Nicolae Cartojan” şi a ocupat locul şapte la finala naţională.
„Cei trei îmi sunt extrem de dragi, de cele mai multe ori îşi petrec sfârşitul de săptămână alături de mine şi de familia mea, şi în vacanţe mă vizitează…nu fac aceste lucruri pentru a avea vreun câştig material anume, ci pentru mine. Nu puteţi să vă imaginaţi cum arată ochii acestor copii când sunt pe salteaua de concurs sau, şi mai mult, când sunt pe podium…pentru mine aceste imagini contează cel mai mult!”, ne mai spunea Florin Antonescu.
Alături de cei trei fraţi, alţi doi l-au făcut, până acum, mândru pe Florin Antonescu: Andrei Burcea (născut în anul 2000, elev al Şcolii cu clasele I – VIII nr. 3 din Giurgiu, medaliat cu bronz la finala Campionatului Naţional de Lupte) şi Mirel Burcea (născut în anul 2002, elev al Şcolii cu clasele I – VIII nr. 3 din Giurgiu, medaliat cu bronz la finala Campionatului Naţional de Lupte), cărora li se adaugă Laurenţiu Lascarache, născut în anul 2004, elev şi el al Şcolii cu clasele I – VIII nr.3, ocupant al locului şapte la acelaşi concurs.
„Eu, fără copiii mei, aş fi nimic. Ei sunt cei care muncesc, ei sunt cei talentaţi, ştiu şi ei cât de mult îi iubesc, şi la concursuri dau tot ce pot. Doar ca să mă facă pe mine mândru de ei!”, ne mai spune Florin Marian Antonescu.
Pentru dăruirea cu care lucrează cu copiii, pentru rezultatele obţinute într-un timp atât de scurt, dar, mai ales, pentru toate gesturile pe care le face, fără a aştepta nimic altceva în schimb, redacţia „Jurnal Giurgiuvean” îl declară pe Florin Marian Antonescu, antrenor de lupte libere şi greco-romane, dar şi consilier în cadrul Centrului de Primiri în Regim de Urgenţă Giurgiu, OMUL SĂPTĂMÂNII.
(O.C.)
Vedeti ca acel cv este eronat!!!!