joi, aprilie 24, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Omul potrivit la locul potrivit?! Șefa serviciului Resurse Umane din Prefectura Giurgiu și consilier al Prefectului Lavinia Crișu, este o condamnată la închisoare!

Omul potrivit la locul potrivit?! Șefa serviciului Resurse Umane din Prefectura Giurgiu și consilier al Prefectului Lavinia Crișu, este o condamnată la închisoare!

0

 

În timp ce secretarul Consiliului județean Giurgiu, Florin Dinu a fost suspendat din funcție și trimis în judecată pentru trafic de influență, una din salariatele Prefecturii Giurgiu a fost angajată ca șefă a Serviciului Resurse Umane și în același timp numită consilier al Prefectului după ce a fost condamnată la 8 luni de închisoare!

    Și mai mult decât atât, partea vătămată fiind  în cazul lui Chira Georgeta, angajată a Prefecturii Giurgiu și condamnată la 8 luni de închisoare, este (culmea!) chiar Ministerul Administrației și Internelor. Altfel spus după ce a prejudiciat  interesele și imaginea M.A.I., drept ”pedeapsă”, condamnata la închisoare (cu suspendare)  este angajată de către Prefectura Giurgiu,  instituție subordonată chiar Ministerului care o  dătuse în judecată (!?)

  Care va să zică în timp ce Ministerul o vrea în zeghe,  subordonații ei, din teritoriu, îi fac d-nei Chira un ditamai  cadoul,  un ”job”  bine remunerat, numind-o și șefă…Și nu oriunde,  ci taman la Resurse Umane, acolo unde se fac  angajări de personal, asta însemnând că trebuie să ai probitate profesională, caracter și mai ales  credibilitate …Și cine ar fi putut  fi mai potrivit pentru acest post decât un condamnat la închisoare pentru fals intelectual în formă continuată ” și pentru ”abuz în serviciu contra intereselor publice, nu-i așa?  

La acest moment Georgeta Chira  este încă ”înăuntrul” termenului de încercare. În consecință, în cazul de față, e ca și cum gardienii penitenciarelor  ar fi angajați  de mâine din  rândul delicvenților  ce tocmai au fost ”liberați” din închisoare, foștii delapidatori ar fi angajați ca funcționari de bancă, iar hoții de buzunare numiți  purtători de cuvânt… În consecință sintagma: să pui lupul paznic la oi nu mai este doar un proverb în România zilelor noastre, ci o realitate!

Ne întrebăm ce va zice doamna ministru  de Interne, Carmen Dan, când va auzi că cei  pe care-i  acționează în justiție sunt recompensați, la puțin timp, de proprii săi angajați, aici, la  Giurgiu, o reședință de județ unde după cum se poate observa,  totul e posibil, indiferent dacă este legal sau mai puțin moral!

P.S. Contactată telefonic pentru a-și exprima un punct de vedere, Georgeta Chira ne-a declarat că își asumă situația în care se află , mărturisind că nu a mai fost confruntată până acum cu situația de a da explicații jurnaliștilor în privința situației în care se află, motiv pentru care a solicitat publicației noastre să redacteze  articolul  așa cum jurnaliștii consider  de cuviință …

(Jurnal)

(Stenograma sentinței având ca dată a ultimei modificări 15.01.2017

Complet:  Complet penal amânări pronunțate pt. jud,        ORZATA M.

Tip soluție:  Condamnare fără drept de recunoaștere.

Soluția pe scurt: În baza art. 386 alin (1) din Codul de Procedură Penală,  admite cererea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria  Sectorului 1,  București  de schimbare a încadrării juridice și în consecință dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatelor Miron Adriana Laura, CHIRA GEORGETA, Georgeta Elena Laura ,  din infracțiunea de ”fals intelectual” prevăzută în art. 289 alin. (1) din Codul Penal din 1969 în infracțiunea de  ”fals intelectual în formă continuată ” prevăzută în art. 289 alin. (1) din Codul Penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul Penal din 1969. 

În baza art. 248 din Codul Penal din 1969 aplicarea art. 5 din codul penal, condamnă pe inculpata Chira Georgeta la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ”abuz în serviciu contra intereselor publice”. În baza art. 71 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Codul penal interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale . În baza art. 289 alin (1) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul penal , dispune contopirea celor două pedepse de câte 8 luni închisoare, urmând ca inculpate CHIRA GEORGETA să execute pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) luni închisoare. În baza articolului 71 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Codul penal interzice inculpatei drepturile prevăzute de art 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale rezultate. În baza art. 81 din Codul penal din 1969 aplicarea art. 5 din Codul penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui teremen de încercare de 2 ani și 8 luni, calculate în conformitate cu dispozițiile art. 82 din Codul penal din 1969. În baza art. 71 alin. (5) din Codul penal din 1969 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art. 15 alin (2) din Legea nr. 187/2012, atrage atenția inculpatei asupra consecințelor prevăzute de art. 83 din Codul penal din 1969 în cazul săvârșirii cu intenție, în interiorul termenului de încercare, a unei infracțiuni, respectiv revocarea suspendării condiționate a executării penale cu consecința executării pedepsei în regim de detenție. )

 

 

VREMEA

Giurgiu
cer senin
13.4 ° C
13.4 °
13.4 °
69 %
2.1kmh
8 %
J
23 °
vin
25 °
S
24 °
D
14 °
lun
10 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com