
Aşa cum ne-am obişnuit, în fiecare an, primăvara din natură debutează aproape simultan cu cea culturală. Iniţiativă a directorului Centrului Cultural Local „Ion Vinea”, prof. Virgil Peţanca, evenimentul va transforma, pentru o lună Şi jumătate, municipiul nostru într-o adevărată capitală a culturii.
„Concursuri de cultură generală, expoziţii de artă plastică, spectacole cu toate genurile de muzică, lansări de albume, piese de teatru, toate vin să satisfacă, în zilele rezervate culturii giurgiuvene, gusturile tuturor iubitorilor de frumos”, ne spunea profesorul Virgil Peţanca.
Ca şi până acum, evenimentul cultural, organizat cu sprijinul Consiliului local al municipiului Giurgiu, al Primăriei Giurgiu, va include, în programul său de desfăŞurare, şi manifestările prilejuite de Zilele Municipiului Giurgiu.
Evenimentul cultural, găzduit de Centrul Cultural, debutează pe 7 aprilie cu un Concurs de cultură generală pentru elevi: „Cine ştie, câştigă” (limba română, istorie, geografie, muzică) ediţia a V-a, la Ateneul „Nicolae Bălănescu” şi se va încheia pe 20 mai, cu Salonul Artelor (muzică, poezie, artă plastică) al Cenaclului literar „Luceafărul”, la Galeriile de Artă.
Programul complet al Primăverii Culturale Giurgiuvene
9 aprilie, ora 11,00 – Concurs de cultură generală pentru elevi „Cine ştie, câştigă” (limba română, istorie, geografie, muzică) ediţia a V-a, Ateneul „Nicolae Bălănescu”
9 aprilie – 31 mai – Expoziţie artă plastică „Giurgiu, lumină, pată şi culoare” – Ateneul „Nicolae Bălănescu”
9 aprilie – 31 mai – Expoziţie artă plastică „Culoarea, oglinda sufletului” – Ateneul „Nicolae Bălănescu”
10 aprilie – 22 aprilie – Festival Concurs Naţional de artă plastică „Hristos a înviat”, ediţia a IX-a – Centrul Cultural Local „Ion Vinea”
21 aprilie – Zilele Municipiului Giurgiu
Ora 17,45 – Spectacol coregrafic susţinut de Asociaţia Floria Art
Ora 19,00 – Spectacol coregrafic susţinut de Asociaţia Hobby Dance
Ora 20,00 – Spectacol folkloric (Piaţa Unirii): Ansamblul folcloric „Doina Dunării” – dirijor Ion Ivanovici, avându-I ca solişti pe Reta Baltag, Natalia Albu, Iulian Urlea, Constantin Măgureanu, Maria Văduva, Saveta Bogdan, Ioan Chirilă, Daniela Condurache .
22 aprilie – Zilele Municipiului Giurgiu
Ora 17,30 – Concert susţinut de Orchestra de suflători „Valahia”
Ora 18,15 – Spectacol coregrafic susţinut de Asociaţia Millenium Art
Ora 19,00 – Concert (Piaţa Unirii) cu Daggu Project, Mike Godoroja & Blue Spirit, Trupa Zero, Proconsul, Trupa Pact (Leo Iorga & Adi Ordean)
23 aprilie – Zilele Municipiului Giurgiu
Ora 15,00 – Vernisaj – Expoziţia de artă plastică „Giurgiu, lumină, pată şi culoare” – Ateneul „Nicolae Bălănescu”
Ora 17,00 – Spectacol muzical-coregrafic susţinut de elevii Centrului Cultural Local „Ion Vinea” – Piaţa Unirii.
Ora 18,30 – Concert simfonic susţinut de Orchestra simfonică „Valahia”, dirijor Ciprian Teodorescu, invitaţi: Sarah Alexandra Nidelcu (pian), Alexandra Truică (corn), Andreea Paraschiv (soprană), Adriana GheorghiŞor (soprană) – Piaţa Unirii.
Ora 19,00 – Concert: Matteo, Vescan, Alina Eremia, Irina Rimes, Lora, 3Sud Est – Piaţa Unirii.
24 aprilie, ora 12,00 – Premierea Festivalului Concurs Naţional de artă plastică „Hristos a înviat” ediţia a IX-a – Centrul Cultural Local „Ion Vinea”.
26 aprilie, ora 19,00 – Concert jazz – AG Weinberger – Ateneul „Nicolae Bălănescu”
27 aprilie, ora 18,30 – Lansarea albumului „Antologia poeziei muzicale” – rugă pentru poeţii români – Trupa ARHAIC – Ateneul „Nicolae Bălănescu”
30 aprilie, ora 11,00 – Atelier de lucru „Creativitate, Inspiraţie, Relaxare” – Centrul Cultural Local „Ion Vinea”
3 mai, ora 18,30 – Serată muzicală – Şcoala de muzică „Victor Karpis” – Ateneul „Nicolae Bălănescu”
4 mai, ora 18,30 – Serată muzicală – recital de pian Şi vioară – Sarah Alexandra Nidelcu (pian) Şi Cristina Lazăr (vioară) – Centrul Cultural Local „Ion Vinea”
6 mai, ora 18,00 – Seară de teatru – „Preţul visului american” – Trupa „Ex Toto Corde” – Ateneul „Nicolae Bălănescu”
6 mai, ora 16,00 – Vernisaj – Expoziţia de artă plastică „Culoarea, oglinda sufletului” – Ateneul „Nicolae Bălănescu”
10 mai, ora 18,30 – Seară de teatru – „Zboară, avionule, zboară” – Trupa de teatru „Octogon” – Ateneul „Nicolae Bălănescu”
14 mai, ora 17,00 – Festivalul Naţional Interconfesional de Muzică Corală Religioasă cu participare internaţională „Lumină din Lumină”, ediţia a VIII –a – Ateneul „Nicolae Bălănescu”
17 mai, ora 18,30 – Seară de teatru „Week-end cu tata” de Gelu Brebenel – Toma Vasile, Gabi Caraconcea – Centrul Cultural Local „Ion Vinea”
20 mai, ora 11,00 – Salonul artelor (muzică, poezie, artă plastică) – Cenaclul literar „Luceafărul” – Galeriile de Artă.
(Jurnal)