Duminică, Emi Pian (liderul Clanului Duduienilor) va fi înmormântat. Până acum, din imaginile difuzate de către televiziuni, regulile impuse de lege nu au fost respectate, cu toate că echipaje de poliție au fost masate în zona locuinței unde are loc priveghiul. În aceste condiții, familia decedatului a fost amendată cu 14000 de lei.

Conform legislației în vigoare, în această perioadă, maxim 50 de persoane vor putea participa la funeraliile lui Pian. Cu toate acestea, s-au anunțat câteva sute de persoane ce vor însoți cortegiul funerar. 

În aceste condiții, o țară întreagă așteaptă să vadă cum vor proceda autoritățile, pentru a impune respectarea regulilor (număr de persoane, distanțare socială, purtarea măștii), și cum vor gestiona întreaga situație. 

Florin Mototolea, zis Emi Pian, 39 de ani, lider al Duduienilor, unul dintre cele mai influente clanuri din România, a fost ucis, marți, 4 august, după o reglare de conturi. Inițial, medicii legiști au dat, drept cauză a morții, plăgi rezultate prin înjunghiere. Ulterior, aceștia au stabilit că nu plăgile rezultate prin înjunghiere i-ar fi cauzat moartea lui Emi Pian, șeful clanului Duduienilor, în mod direct. Acest aspect poate duce la schimbarea încadrării juridice din omor în lovituri cauzatoare de moarte. Conform acestora, decesul interlopului ar fi fost cauzat de un infarct miocardic și că plăgile prin tăiere constatate pe corpul său NU i-ar fi pus viața în pericol! Mai mult, legiștii au constatat că, înainte de a fi ucis, Emi Pian, pe numele real Florin Mototolea, ar fi consumat o substanță psihoactivă, scriu cei de la gandul.ro!

(Jurnal)