
O nouă probă obligatorie ar putea fi introdusă pentru examenul național de bacalaureat. Noua probă va fi educația fizică și sport. Propunerea a fost avansată în Parlament scrie profit.ro.
Inițiatorii cred că astfel va crește nivelul de sănătate a tinerilor. ”Programa încărcată și numărul de ore crescut pentru disciplinele teoretice determină elevii și tinerii să acorde din ce în ce mai mult timp activităților de studiu și foarte puțin sau deloc mișcării și sportului. Efortul intelectual al elevilor și studenților nu este completat cu activități sportive la nivel de unitate de învățământ prin care aceștia să își pună în mișcare mușchii și corpul”, susțin autorii proiectului. Proiectul prevede introducerea unei noi probe obligatorii la examenul național de bacalaureat, și anume proba ”practică de evaluare a competențelor motrice formate pe durata învățământului liceal, pentru elevii apți din punct de vedere medical să desfășoare activități de educație fizică și sport”. Parlamentarii propun și numărul de ore obligatorii de educație fizică și sport în cazul fiecărui ciclu de învățământ.
(Jurnal)