Ce scandaluri se ascund în spatele organizării evenimentului sportiv

SLAK”DUNAV” RUSE si Clubul Sportiv “Giurgiu” în parteneriat cu Primăria Ruse, Primăria Giurgiu, Fundația “Ruse – orașul spiritului liber”, Ministerul Tineretului și Sportului Bulgaria, Comitetul Olimpic Bulgar, Federația Bulgară de atletism, Federația Română  de atletism, Federația Balcanică de atletism organizează sâmbătă, 29 septembrie, începând cu ora 11,00, o nouă ediție a Free Spirit Run Giurgiu-Ruse.

Startul se va da, anul acesta, din municipiul nostru, de pe platoul din fața Teatrului „Tudor Vianu”, iar cei aproape 250 de atleți înscriși vor avea de alergat o distanță de 15 kilometri, trecând pe lângă importante obiective atât în Giurgiu, cât și în Ruse.

Până miercuri, 26 septembrie, dată la care primarul municipiului anunța, oficial, traseul și detalii organizatorice, erau înscriși un număr de 224 de concurenți (66 de femei și 158 de bărbați) din șapte țări.

Cel mai vârstnic concurent este un bulgar în vârstă de 72 de ani.

Premiile totale ale competiției, pentru clasamentul general și pentru cele trei categorii de vârstă (barbați și femei peste 18 ani, bărbați și femei peste 40 de ani, bărbați și femei peste 50 de ani) sunt în valoare de 6000 de euro.

„Am avut o serie de probleme în organizarea acestei competiții, în sensul că, dacă în anii trecuți am avut de achitat taxa de organizare în valoare de circa 360 de lei, anul acesta ne-a fost cerută taxa de 2000 de lei. Pe de altă parte, am întâmpinat probleme la Serviciul Județean de Ambulanță, care a refuzat să ne pună la dispoziție o ambulanță pentru asigurarea asistenței medicale. Ne-au spus că dacă avem nevoie, să sunăm pe 112. Așa că ne-am văzut nevoiți să apelăm la o ambulanță din București, pe care să o plătim…!”, spunea, în cadrul conferinței de presă de miercuri, primarul Nicolae Barbu.

Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță, Rodica Cărăbaș, a declarat, pentru „Jurnal giurgiuvean”:

„Nu este adevărat că am refuzat categoric sprijinul. Am avut, este adevărat, câteva probleme tehnice la câteva autospeciale, dar s-au rezolvat. Chiar astăzi (n.r. – miercuri, 26 septembrie) am stabilit echipajele, astfel că vom deservi semimaratonul cu două ambulanțe, chiar!”, a mai precizat Rodica Cărăbaș.

Ocupanții primelor trei locuri, pe categorii de vârstă și sex, vor primi următoarele premii:

Masculin / feminin peste 18 ani: locul I – 600 euro, locul II – 400 euro, locul III – 300 euro, locul IV – 250 euro, locul V – 200 euro, locul VI – 150 euro, locul VII – 125 euro, locul VIII – 100 euro, locul IX – 75 de euro, locul X – 50 euro.

Masculin / feminin peste 40 de ani: locul I – 150 euro, locul II – 100 euro, locul III – 50 euro

Masculin/ feminin peste 50 de ani: locul I – 150 euro, locul II – 100 euro, locul III – 50 euro.

Cei mai mulți participanți înscriși sunt din Bulgaria  – 125, urmați de România – 102 participanți. Celelalte țări participante sunt: Marea Britanie, Kenia, Austria, Portugalia, Serbia și Ungaria.

(Jurnal)