În cursul zilei de miercuri, 4 august,  la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a ieși din România un cetățean român, în vârstă de 42 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare. Șoferul era însoțit de alte două persoane, cetățeni români.

Cu ocazia formalităţilor unul dintre pasageri, o tânără (cetăţean român), a prezentat la control o carte de identitate românească.  Poliţiştii de frontieră au constatat că existau diferenţe de fizionomie între fotografia aplicată în document şi tânăra prezentă în punct, actul de identitate  aparţinând de fapt  altei persoane.

În urma cercetărilor s-a stabilit identitatea reală a tinerei și faptul că minora  de 16 ani,  nu avea acordul părinţilor pentru a călători în străinătate. Tot în cadrul verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că celălalt pasager din autovehicul este tot cetăţean român, în vârstă de 21 ani  şi că amândoi intenționau să ajungă în Olanda.

Celor doi tineri le-a fost întreruptă călătoria, aceștia fiind conduși la sediul P.T.F. Giurgiu pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt.

Cu privire la aspectele constatate, minora a fost încredințată reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu.

În  prezent, se derulează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la trecere frauduloasă a frontierei de stat și fals privind identitatea, respectiv  instigare la tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat precum și instigare la fals privind identitatea, urmând a fi luate măsurile legale.

(Jurnal)