Sub titlul ”Cei 12 dintr-a cincea”, primarul localității Florești Stoenești, scrie, cu o tentă de amărăciune și revoltă totodată, despre actul reprobabil al unor elevi care au distrus în doar câteva ore o investiție realizată de Primărie , cu scopul de a-i bucura pe toți tinerii  comunei, respectiv a satului Palanca. Și toate acestea în ciuda avertizării privind regulamentul de folosire al acestei trambuline:

 
 
            ”        ”””Șase ore, atât a durat viața trambulinei elastice, montată de primărie în parcul de la Palanca – notează Constantin Dumitru.
La ora 11 s-a terminat asamblarea și la ora 17.00 (5 p.m) au ieșit cei de-a cincea de la ore. Doisprezece flăcăi, cântărind minimum 30 de kilograme fiecare, s-au urcat pe saltea și până n-au rupt-o n-au lăsat-o.
Un calcul elementar (de clasa a cincea), spune că 12×30 kg =360 kg!
Trei sute șaizeci de kilograme țopăite a trebuit să îndure biata trambulină, iar ea a fost construită să suporte fix 150 kg!
Dacă vă invit la Primărie știu sigur că n-o să prea veniți, iubiți băieți dintr-a cincea, așa că mâine pe la ora 16:00 (4 p.m) am să vă vizitez eu la școală și-o să avem o discuție, despre DISTRUGEREA bunurilor comune și despre repercusiunile sale ! Până mâine, să vă cam fie rușine !  – a mai  scris indignat  pe facebook, primarul localității Florești Stoenești.

În mod normal, dincolo de sancțiunile ce ar trebui aplicate acestor ”huligani”, ce au distrus un bun al tuturor celor din localitate, părinții  lor ar trebui puși să plătească stricăciunile, iar plasa să fie, astfel, repusă la dipoziția copiilor, ca mijloc de distracție, așa cum i-a fost inițial destinația.

(Jurnal)