Joi, 6 august, toți angajații Administrației Zonei Libere Giurgiu SA au fost trimiși acasă, deoarece în toată clădirea de birouri s-au efectuat operațiuni de dezinfecție. Motivul, ne preciza directorul SC AZL Giurgiu SA, Liviu Cartojan, l-a constituit faptul că soția unuia dintre angajați, salariată a Agenției pentru Plăți și Intervenții în Agricultură Giurgiu, a fost confirmată, în seara zilei de 4 august, pozitivă la COVID 19. Automat, și soțul acesteia a intrat în carantină la domiciliu, pentru o perioadă de 14 zile.

Nu avem confirmarea oficială în ceea ce îl privește pe angajatul nostru, dar se pare că da, așa este. Soția lui a fost confirmată, și ar fi și el. Noi am dat preventiv astăzi o dezinfecție, în cursul zilei, și am trimis angajații acasă, pentru toată ziua, chiar dacă inițial ni s-a spus că trei ore ar fi necesare pentru a da randament. Pentru siguranță maximă, am decis să îi trimitem acasă pentru toată ziua astăzi. De mâine (n.r. – 7 august) activitatea se va relua în mod normal, dar angajatul nostru trebuie să rămână în carantină la domiciliu. Vestea bună este că nu are niciun simptom, și sper să rămână așa!”, a declarat, pentru „Jurnal giurgiuvean”, directorul AZL Giurgiu SA, Liviu Cartojan.

Contactat, la rândul său, directorul APIA Giurgiu, Sorin Pencea, a precizat:

„Avem, din păcate, un angajat confirmat COVID 19. Deocamdată, preventiv, am luat decizia ca circa trei sferturi dintre angajații noștri să intre în carantină la domiciliu, urmând ca, în funcție de evoluția situației, să se revină, treptat, la muncă. Din fericire, niciunul dintre colegi nu au luat contact cu doamna confirmată pozitiv, dânsa a avut primele simptome duminică după-amiază, luni nu a venit deloc la birou, iar marți a primit rezultatul testului, de atunci rămânând în carantină. Din fericire, este singurul caz din instituția noastră, astfel că sperăm să nu mai avem alte probleme”, a declarat și Sorin Pencea.
(Jurnal)

Foto: Arhiva „Jurnal giurgiuvean”