duminică, martie 16, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate O companie importantă a închiriat recent, de la APDF Giurgiu, un port…Ce activitate urmează a se desfășura aici. Ce alte proiecte și investiții va demara Compania, în acest an.

O companie importantă a închiriat recent, de la APDF Giurgiu, un port…Ce activitate urmează a se desfășura aici. Ce alte proiecte și investiții va demara Compania, în acest an.

0
O companie importantă a închiriat recent,  de la APDF Giurgiu, un port…Ce activitate urmează a se desfășura aici. Ce alte proiecte și investiții va demara Compania, în acest an.

În  perioada octombrie-noiembrie 2024,  Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA  Giurgiu,  a primit vizita reprezentanților companiei JT Grup Oil,  care s-au arătat  interesați de  a concesiona Portul Tișovița.

 JT Grup Oil este un jucător important, poate unul dintre cei mai importanți având în vedere că este singurul operator terminal privat de produse petroliere lichide din România, fiind o companie listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

 La scurt timp după ce am luat la cunoștință despre acuzațiile procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA)  la adresa acționarului majoritar al companiei JT Grup Oil,  Jean-Paul Tucan, unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri din Constanța am dorit să aflăm, dacă acest scandal schimbă în vreun fel cursul  contractului  semnat cu  APDF pentru portul  Tișovița (comuna Dubova, județul Mehedinți).

                    FOTO: Marian Măroiu – director APDF Giurgiu

În acest sens l-am contactat pe Marian Maroiu, Directorul APDF  Giurgiu pentru a ne oferi mai multe  amănunte:

„Noi, ca și Companie avem tot interesul să inchiriem cât mai mult teren, cât mai multe porturi,  pentru a le face funcțional, este un interes comercial legitim.  Societatea interesată, fiind un mare importator de produse petroliere, având cel mai mare terminal din Portul Constanța, ne-a atras ca solicitare.  Și-a exprimat intenția  de a face un terminal la Tișovița  prin care să alimenteze toată zona  de vest a țării, cu motorină, benzină și așa mai departe. 

În acest proiect pe care dorește  să il  facă  funcțional dorește  să vină cu un tanc petrolier,la cheu să i-a de la mare și să aducă  in tanc și evident din tanc cu  cisternele să transporte  carburantul. O operațiune absolut legală, procedurală, avantajoasă  pentru Companie.  S-a tergiversat procedura fiind o perioada de selecții a noilor mandate, inclusiv cel de  director financiar, un pion de bază fără de care nu se putea semna absolut niciun  document.  Astfel că, la începutul lunii ianuarie, am reușit. Este nevoie acum, să parcurgă câteva diligențe, inclusiv să își ia certificatul de urbanism, întrucât dorește să toarne beton și să facă o serie de alte investiții .Contractul este încheiat pe  zece ani  cu posibilitatea de prelungire cu  încă zece ani.

Din perspectiva Companiei APDF, prețul acestui contract este foarte avantajos pentru APDF Giurgiu, mai ales dincolo de această  sumă  din contract, noi vom putea câștiga din orice  operațiune  executată în acel port . De exemplu din operațiunile de încărcare-descărcare, pe care compania APDF  le va tarifa,  și  evident pe orice alte operațiuni.

Va plăti chiria pe teren…Ei vin cu tancul petrolier la cheu și plătesc pentru fiecare zi de staționare acolo. Pentru noi acest lucru este un mare câștig.

Urmează să depună acum documentația la noi, cu proiectul pe care dorește să-l realizeze acolo, după care noi îl trimitem la Minister, urmând ca după aprobarea lui să înceapă investiția propriu zisă.

Jean Paul Tucan, administratorul companiei JT Oil Grup a fost din câte am înțeles și primar al localității Năvodari, deci se pricepe la administrație publică…

În luna aprilie, luna mai, a acestui an, Compania și-ar dori ca acest port să  devină funcțional. Ei estimează o distribuție de circa 30.000 de tone pe lună. 

Eu caut în continuare  persoane cu potențial care să nu ne facă probleme cu plata chiriilor, societăți care să aibă bonitate ca parteneri de afaceri. Noi  avem în prezent probleme de acest gen cu câteva societăți din câteva porturi, care ne trag oarecum în jos, dar în ciuda acestor lucruri ne-am menținut pe linia de plutire. Unele dintre ele au intrat între timp în insolvență, iar cu Legea aceasta a insolvenței e o mare problemă” – ne-a mai precizat Marian Măsroiu – directorul APDF Giurgiu.

Întrebat dacă mai există solicitări și pentru alte porturi de a fi concesionate directorul Măroiu ne-a spus:

„Suntem preocupați de realizarea  unui al doilea port, la Giurgiu,  pe fonduri europene, în valoare de 35 de milioane de euro și foarte curând  vom da drumul la lucrările pe portul Corabia. Avem acolo  un kilometru și ceva de cheu vertical, care se adaugă la drumul de acces și evident de realizat toate utilitățile: lumină, apă…Valoarea întregii  investiții  se ridică la 41 de milioane de euro!  Deja se află în faza de proiectare și cred că în luna aprilie se va trece la execuție.

Acolo a apărut interesul major al firmei „Ford” care dorește să vină cu containerele până în portul Corabia unde să le descarce, scurtând astfel distanța parcursă cu vreo 400 de kilometri. În prezent noi avem deja acolo vreo 5-6 agenți economici care operează cereale și îngrășăminte…

În concluzie dacă noi creăm infrastructură și interesul firmelor crește față de APDF Giurgiu. În momentul actual avem un procent de ocupare a porturilor dunărene de 70%. Ar fi putut fi mai mare dar din  păcate mai deținem și terenuri ce sunt în litigiu, pe care sperăm să le rezolvăm, inclusiv aici la Giurgiu, unde avem o problemă cu Primăria.

Suntem interesați, așa cum precizam anterior,   de infrastructura acestor porturi, cât sunt de adecvate  pentru un transport fluvial modern, comparativ cu celelalte porturi europene dunărene și cât plus valoare aduce acestui județ” – a mai menționat directorul APDF Giurgiu.

Ar mai fi de precizat că APDF Giurgiu a diminuat tariful de acces în limita zonei portuare cu 20% în anul 2024 comparativ cu 2023, tocmai pentru ca ele să fie cât mai atractive.

Promitem că vom urmări în continuare, cu interes, activitatea acestei companii, extrem de importantă, ce deține  porturi, locuri de operare, și o serie de puncte de lucru la nivel național, companie ce a  fost prezentă permanent în paginile  publicației noastre de-a lungul  ultimilor 20 de ani.

 

(Florian Tincu)

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
15.7 ° C
15.7 °
15.7 °
68 %
2kmh
68 %
D
15 °
lun
17 °
mar
6 °
mie
8 °
J
12 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com