Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au verificat recent 38 de tone de produse alimentare vândute sub titulatura de produse tradiţionale. Surpriza a fost să se constate că aproape 20% dintre acestea nu se încadrau în standardele legale.
Au fost controlaţi 240 de operatori economici şi la jumătate dintre aceştia s-au constatat nereguli. Comercianţii sunt inventivi atunci când se pune problema de a înşela consumatorii şi foarte multe produse pline de aditivi sunt vândute ca fiind produse tradiţionale din zone precum Bucovina, Maramureş sau alte zone ce sunt cunoscute pentru calitatea reţetelor tradiţionale şi modul sănătos de a le prepara.
Oportun ar fi ca Protecţia Consumatorului să iniţieze o campanie de promovare a adevăraţilor producători pentru ca noi consumatorii să ştim exact cine sunt adevăraţi producători şi cine sunt şarlatanii care se joacă cu sănătatea şi banii noştri.
Poate o campanie a instituţiilor abilitate de demascare a acestor impostori şi de promovare a adevăraţilor producători ar fi benefică atât pentru comercianţii oneşti cât şi pentru noi consumatorii.
Jurnal