Poliţiştii de frontieră au descoperit, în luna august a anului 2019, în urma acţiunilor desfăşurate în punctele de frontieră şi în zona de competenţă, 32 de autovehicule (27 de autoturisme, trei remorci, un microbuz şi un automarfar), care figurau ca fiind căutate de autorităţi sau declarate furate în străinătate.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost depistate 22 de autovehicule, în acest an s-a constatat o creştere de peste 40%.

Cele mai multe autovehicule au fost descoperite la frontiera cu Ungaria, la P.T.F. Petea (judeţul Satu Mare) şi P.T.F. Nădlac II (judeţul Arad).

Cazuri semnificative s-au înregistrat şi la frontiera cu Bulgaria, în P.T.F. Giurgiu şi P.T.F. Calafat, precum şi la graniţa cu Republica Moldova, informează Poliţia de Frontieră.

Persoanele implicate au fost cetăţeni români, bulgari, moldoveni, ucraineni, germani, turci, italieni, iar mărcile cele mai întâlnite au fost cele de lux : BMW, Audi sau Jaguar.