Nu mai e de joacă! Comisarii Gărzii de Mediu Giurgiu au confiscat 6 autoutilitare!

0
679

 

Timp de o săptămână, în intervalul 26.07-08.08.2021, Garda Națională de Mediu- Comisariatul Județean Giurgiu, a desfășurat mai multe acțiuni comune cu reprezentanti ai Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu și Jandarmeria.

Totodată, Garda de Mediu Giurgiu a indisponibilizat în vederea confiscării 6 autoutilitare și o basculantă care transportau gunoaie și fier vechi fără a deține documentele legale.

Verificate au fost și centrele de colectare a materialelor feroase și neferoase de pe raza orașului Bolintin Vale.

Acțiunile  s-au desfășurat în temeiul Planului comun de acțiune „WASTE” pentru respectarea legislației privind regimul substanțelor și deșeurilor periculoase.

Astfel, în timpul filtrelor organizate, au fost identificate șase autoutilitare care transportau ilegal deșeuri nepericuloase.

Echipele de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu- Comisariatul Județean Giurgiu au aplicat șase sancțiuni contravenționale în valoare de 180.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor art.19 din HG 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României.

De asemenea, comisarii Gărzii Naționale de Mediu- Comisariatul Județean Giurgiu au indisponibilizat în vederea confiscării cele șase autoutilitare, în conformitate cu prevederile actului normativ menționat mai sus.

(Jurnal)