marți, februarie 18, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Noutăți legislative. În ce condiții, asistații social își pot pierde banii…

Noutăți legislative. În ce condiții, asistații social își pot pierde banii…

0
Noutăți legislative. În ce condiții, asistații social își pot pierde banii…

De la 1 ianuarie a intrat în vigoare OUG 192/2018, prin care asistații social puteau rămâne fără bani dacă refuză un loc de muncă.

După cum ne spunea directorul Direcției de Asistență Socială Giurgiu, Viorica Bănescu, această modificare legislativă va duce, cel mai probabil, la o diminuare a numărului de asistați social din municipiu.

„Până la intrarea în vigoare a Ordonanței amintite, drepturile bănești puteau fi pierdute la trei refuzuri făcute de asistați, pentru locurile de muncă oferite prin AJOFM. Acum, lucrurile s-au schimbat, vorbim despre UN SINGUR refuz. Mai mult, conform aceluiași act normativ, timp de un an de zile cei cărora li se suspendă drepturile bănești, nu își pot reînnoi dosarele.

Până acum, un număr de șase dosare au fost suspendate, ca urmare a refuzului unui loc de muncă de către beneficiarii venitului minim garantat”, spunea Viorica Bănescu.

La momentul documentării noastre (joi, 17 ianuarie), erau în plată un număr de 332 de dosare, beneficiare fiind un număr de 633 de persoane.

„Ne așteptăm ca aceste cifre să scadă, deoarece, și până acum, am înregistrat un trend descrescător. Cei pe care îi trimitem la AJOFM preferă să refuze locul de muncă oferit, ei crezând că vor putea să păcălească, cumva, pe cineva, și că vor beneficia, în continuare, de ajutor social sau de masa de la Cantina de Ajutor Social, numai că se înșeală. Așa cum am mai spus, timp de un an de zile, li se suspendă drepturile bănești, iar pentru masa de la Cantină, vor trebui să presteze zile de muncă”, a mai precizat directorul DAS Giurgiu.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
ninsoare
-1.8 ° C
-1.8 °
-1.8 °
98 %
2.5kmh
100 %
mar
-2 °
mie
-0 °
joi
-2 °
vin
-1 °
sâm
-3 °