După cum ne declara Ion Mirică, directorul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor – Giurgiu (AJVPS), sezonul de pescuit la Dunăre se deschide în data de 30 mai. Până atunci amatorii de pescuit își pot potoli  pasiunea în bălțile Asociației, aflate în mai multe zone ale județului Giurgiu. 

În ceea ce privește sezonul de vânătoare, Ion Mirică ne spunea că el este deocamdată deschis la căprior și răpitoare cu păr: vulpi și șacal.  Întrebat dacă s-au mai înregistrat cazuri de braconaj, directorul AJVPS ne spunea că ele încep să apară imediat după recoltarea păioaselor când vânatul nu mai are unde se ascunde și este ușor de urmărit și de împușcat, precizându-ne totodată că Legea condamnă aspru acest fel de vânătoare.

(Jurnal)