Din păcate membrii noştri nu au la acest moment un sediu pentru activităţi sociale- ne declara zilele trecute noul preşedinte al CAR Pensionari, Severius Stelian Niţulescu. În acest sens dorim să solicităm Consiliului Judeţean Giurgiu, cu chirie, un spaţiu unde membrii CAR, pensionari ai acestui Municipiu, să poată desfăşura diverse acţiuni. Anul acesta este anul Centenar şi după cum observaţi în Giurgiu pare că nu se intreprinde nimic în acest sens. Noi am putea organiza o serie de activităţi pe această temă…Avem profesori de istorie şi cadre didactice care pot fi implicate… – mai spunea preşedintele Niţulescu.  Fost cadru militar, Severius Stelian Niţulescu , vine dintr-o familie de ofiţeri de carieră, după cum ne mărturisea. Fire activă, Severius Stelian Niţulescu a activat o perioadă şi ca funcţionar de bancă, funcţia de preşedinte al CAR Pensionari  fiind acceptată nu numai ca pe o provocare, ci şi din dorinţa de a le oferi pensionarilor giurgiuveni accesul la cât mai multe oportunităţi.

Proiecte

Un prim proiect pe care doresc să îl realizez este acela de a înfiinţa un cabinet medical,  exclusiv pentru membrii noştri cotizanţi. Din păcate  laboratorul pe care-l deţinem a rămas deocamdată fără personal, cei ce lucrau aici fiind atraşi de salariile mult mai mari din sistemul de stat, odată cu majorarea acestora. În acelaşi sens intenţionăm achiziţionarea unui ecograf, din resurse financiare proprii, ne mai spunea preşedintele CAR Pensionari Giurgiu. El mai preciza că în acest scop a fost deja solicitat dr. ….Păun care a răspuns afirmativ acestui demers . Preţurile vor fi modice, la jumătatea celor practicate pe piaţă la această oră, în sistemul de sănătate – preciza preşedintele Niţulescu.

Domnia sa ne mai spunea că pentru identificarea unor noi resurse de finanţare a fost demarată acţiunea de colectare a celor 2%  din impozitul pe venit pe care orice salariat îi poate direcţiona  către orice activitate, respectiv societate. În ediţiile următoare vom reda şi  o serie de alte proiecte pe care noul preşedinte al CAR Pensionari Giurgiu doreşte să le pună în aplicare în acest an.

(Florian Tincu)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here