
A apărut o nouă carte a profesorului Emil Talianu. Volumul redă mare parte din manuscrisele poetului, Emil GULIANU, născut pe meleagurile acestui judeţ.
După cum mărturiseşte autorul cărţii, încă din prefaţa volumului, un mare merit în realizarea acestei cărţi o are nepotul poetului, Emil Achimescu Gulian, care i-a pus la dispoziţie autorului manuscrisele bunicului său. Spiritul jurnalistic al profesorului Talianu a făcut să descopere şi o coincidenţă stranie: faptul că cele trei persoane legate prin destin de această carte poartă toţi acelaşi nume: Emil.
O carte în care alături de manuscrise poetului giurgiuvean puteţi citi şi câteva din poeziile lui Emil Gulian, studii ale poetului asupra unor autori celebri precum Edgar Allan Poe, dar şi critici aparţinând unor oameni de cultură români despre opera sa, dându-l aici exemplu pe George Călinescu. O carte care cu siguranţă le va crea o surpriză plăcută celor îndrăgostiţi de poezie şi mai ales de versurile lui Emil Gulian, care mai adaugă în portofoliul autorului, profesorul Emil Talianu, încă o lucrare ce completează zestrea mărturiilor despre creaţia şi truda artistică a unor literaţi giurgiuveni.